Articol de Tibi Demeter - Publicat miercuri, 01 februarie 2017 15:51
Paulo Dybala a fost schimbat de Massimiliano Allegri în meciul cu Sassuolo, disputat duminică și câștigat cu 2-0, şi a refuzat să dea mâna cu antrenorul în momentul înlocuirii.
Argentinianul a fost schimbat în minutul 77 cu Marko Pjaca şi s-a arătat extrem de nemulțumit de decizia antrenorului italian.
Dybala a trecut pe lângă Allegri fără să îl salute şi a provocat un mic conflict în cadrul echipei.
Gianluigi Buffon a explicat situaţia pentru Sky Sports Italia:
"Paulo a făcut un gest care nu este corect faţă de echipă şi de colegi, noi avem anumite reguli în vestiar. Dar el a fost primul care şi-a dat seama de acest lucru şi a cerut scuze. Am discutat despre asta la finalul jocului. Uneori, cineva îşi poate pierde controlul şi poate încălca regulie vestiarului. Dar el a cerut scuze".
Nici Allegri nu a fost foarte supărat pe reacţia fotbalistului:
"A fost nervos şi acest lucru este normal, deoarece nimănui nu îi place să fie schimbat. El a jucat bine, dar era mai obosit decât Cuadrado şi Mandzukici. Uneori, cineva poate să fie nervos pe antrenor", a declarat Allegri la finalul meciului.
surse: goal.com, tribalfootball.com, tuttomercatoweb.com