Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 12 noiembrie 2019 11:24
Niciodată în cele 11 sezoane ca antrenor de primă ligă, Pep Guardiola (48 de ani) n-a avut doar 25 de puncte după 12 etape, n-a fost sub locul 3 şi n-a suferit trei eşecuri. Managerul lui City are şi probleme de lot.
Manchester City a fost aruncată de pe podiumul din Premier prin înfrângerea de pe Anfield, iar Guardiola a bifat astfel cel mai prost debut de sezon de când antrenează în elită. Niciodată nu s-a întâmplat ca echipele lui Pep să fie pe locul 4 după 12 etape şi la 9 puncte în spatele liderului, Liverpool în prezent. Are doar 25 de puncte, cu două mai puţine decât în prima stagiune din Anglia, când era pe 3 la -1 de Chelsea, ce avea să iasă campioană. Managerul spaniol a doborât toate recordurile negative ale carierei în acest sfârşit de an!
A pierdut 25% din jocuri
Cu Barcelona, Pep n-a ştiut ce înseamnă decât primul sau locul al doilea în LaLiga. Şi când i-a mers mai rău în ediţia 2011-2012 (ultima stagiune blaugrana), în umbra Realului lui Mourinho, se găsea numai la 3 puncte de rivali, nu pierduse deloc şi tot cucerise 28 de puncte.
Acum, după 1-3 cu Klopp, a ajuns deja la trei eşecuri, cu Norwich şi Liverpool în deplasare plus Wolves acasă! În primul său an pe Camp Nou, avea una în 12 runde, chiar la start cu Numancia, la fel în 2010-2011, pe teren propriu cu Hercules. Cu Bayern nu a pierdut niciodată un meci în Bundesliga până la acest punct şi mereu a adunat măcar 30 de puncte. Şi la începutul aventurii la „cetăţeni”, în 2016-2017, nu se înclinase decât cu Tottenham (0-2) în 12 jocuri.
Cea mai slabă apărare
Şi la numărul victoriilor obţinute a stabilit o contraperformanţă, doar opt, minim atins în 2011-2012 şi 2016-2017. Iar totul pleacă din spate, adică de la apărarea foarte vulnerabilă în acest sezon. Niciodată echipele lui Guardiola n-au încasat atâtea goluri în 12 etape (13), trei doar de la Norwich în 50 de minute. Cele mai multe fuseseră 11 la venirea în Premier.
„Am probleme de lot”, s-a plâns Pep. Accidentarea lui Laporte i-a dat peste cap defensiva, dar a şi gestionat prost mercato. A plecat Kompany, dar le-a dat drumul lui Pablo Marí la Flamengo (cu care joacă finala Copei Libertadores), Delph la Everton sau Mangala la Valencia. A rămas în trei stoperi şi a ajuns să improvizeze însă cu Fernandinho, iar pe stânga să joace cu Angeliño.
9 puncteîn minus are Guardiola cu Man. City faţă de acum două campionate în 12 etape şi cu 7 mai puţin faţă de sezonul trecut
GUARDIOLA DUPĂ 12 ETAPE
Sezon | Echipă | Puncte |
2008-'09 | Barcelona | 29 |
2009-'10 | Barcelona | 30 |
2010-'11 | Barcelona | 31 |
2011-'12 | Barcelona | 28 |
2013-'14 | Bayern | 32 |
2014-'15 | Bayern | 30 |
2015-'16 | Bayern | 34 |
2016-'17 | Man. City | 27 |
2017-'18 | Man. City | 34 |
2018-'19 | Man. City | 32 |
2019-'20 | Man. City | 25 |
VEZI ȘI:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!