Articol de Daniel Scorpie, Romeo Ene - Publicat sambata, 04 ianuarie 2025 16:01 / Actualizat sambata, 04 ianuarie 2025 16:34
Radu Drăgușin (22 de ani) a fost schimbat la pauză de antrenorul Ange Postecoglou (59 de ani) în meciul pe care Tottenham l-a pierdut astăzi cu Newcastle, 1-2. Românul a avut o prestație nesigură în prima repriză și l-a determinat pe manager să ia o astfel de decizie.
Spurs a deschis scorul prin Solanke, în minutul 4, însă în minutul 38 Newcastle conducea deja cu 2-1. Dacă la primul gol, marcat de Gordon, Drăgușin nu a greșit evident, la cel de-al doilea a gafat decisiv.
FOTO. Radu Drăgușin, aproape de autogol în Tottenham - Newcastle
Ce s-a întâmplat? În minutul 38, la scorul de 1-1, românul a fost la un pas de autogol. Nu și-a înscris în propria poartă, însă balonul a ricoșat din piciorul lui la Alexander Isak (25 de ani), cel care a înscris fără probleme cu poarta goală pentru 1-2.
Mai mult decât atât, fundașul a avut o prestație de dat uitării în primul act. A greșit pase simple și a fost unul dintre remarcații negativi.
2,5 a fost nota pe care a primit-o Drăgușin din partea celor de la Spurs Web, care au notat „Învingând boala astăzi, Radu s-a văzut în fața atacanților în formă de la Newcastle și a fost pus la lucru.
Pentru a doua oară în acest sezon, practic a oferit un assist pentru un adversar. Românul clar nu s-a simțit bine în apărare, aruncând mingi una după alta.”
El a fost înlocuit la pauză de Sergio Reguilon (28 de ani). Așadar, prin introducerea spaniolului, Postecoglou a preferat să rămână fără niciun fundaș central de meserie, decât să mizeze în continuare pe Drăgușin, o decizie extrem de rară.
Românul a câștigat un singur duel la sol și niciunul aerian. A pierdut mingea de 7 ori și a făcut un fault.
A atins balonul de 17 ori, reușind 8 pase corecte din 15, potrivit Sofascore.
„În minutul 38, Newcastle a întors rezultatul. Isak a înscris fără probleme, profitând de o gafă din partea lui Radu Drăgușin. Murphy a trimis o centrare periculoasă în careu, pe care românul nu a reușit să o respingă.
S-a poziționat greșit și a atins mingea nefericit, iar Isak a împins-o în plasă, aducând-o pe Newcastle în avantaj”, notează cei de la theboyhotspur.com.
De asemenea, Drăgușin a fost criticat și prin intermediul unui comentariu pe Daily Mail: „Radu Drăgușin tocmai a greșit o pasă și a trimis mingea în afara terenului, iar acesta este semnalul pentru ca unii suporteri să își ia plăcintele și halbele de la pauză.”