Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 martie 2021 10:28 / Actualizat miercuri, 10 martie 2021 10:30
Răzvan Lucescu (51 de ani) a fost demis de la Al Hilal la jumătatea lunii februarie și a oferit primele declarații de la plecarea din Arabia Saudită. Tehnicianul a spus că nu se va întoarce curând în fotbalul românesc și că nu va prelua vreun club până la finalul actualului sezon.
Răzvan Lucescu a realizat o triplă istorică la Al Hilal (campionat, cupă și Liga Campionilor Asiei), dar aventura tehnicianului român s-a încheiat după o serie de rezultate slabe în 2021. După două victorii, trei egaluri, două înfrângeri plus eșecul din Supercupă cu Al Nasr, Lucescu jr. a fost dat afară de formația de pe King Fahd International Stadium.
Răzvan Lucescu: „Mi-a spus că nu e normal. Nu încerc să sugerez nimic”
„Nu m-aş întoarce acum în fotbalul românesc. Vreau să rămân în fotbalul din străinătate cât mai mult timp, după mă voi întoarce, dar acum nu mă gândesc. Nu am de gând să ştiu unde voi merge şi nu voi şti nici în următoarele 3-4 săptămâni. Intenţia mea e ca până în vară să nu merg nicăieri, dar zic de aceste 3-4 săptămâni pentru că îmi pun şi eu lucrurile mai bine la punct. Sunt un antrenor destul de complicat, am nevoie de timp de adaptare, nu sunt genul de antrenor să am inspiraţie de moment, eu am nevoie de timp de lucru.
El (n.r. Mircea Lucescu) a fost foarte supărat, cum a fost şi mama, eu eram cel mai relaxat. Mi-a spus că nu e normal ce s-a întâmplat. A fost oarecum furios, pentru că tot ceea ce câştigasem era o demonstraţie că echipa are valoare. Era de aşteptat ca echipa să aibă o cădere, soarta s-a întors. Şuturi care se duceau milimetric pe lângă poartă, înainte intrau în poartă. La un moment dat eram pe locul 1, la 7 puncte de locul 2. După au fost decizii greşite ale arbitrilor pentru Al Hilal, dar asta este, nu încerc să sugerez nimic”, a declarat Răzvan Lucescu la Radio Gold FM.
72 de meciuria stat antrenorul român pe banca lui Al Hilal: 46 de victorii, 15 egaluri și 11 eșecuri, golaveraj 146-67
Răzvan Lucescu, mesaj emoționant la despărțirea de Al Hilal
„Am câștigat împreună Liga Campionilor, campionatul, Cupa. Am obținut cea mai mare medie de puncte a echipei. Am fost o forță împreună, am trăit momente istorice! Să nu le uitați. Vă mulțumesc!”, a fost mesajul de adio transmis de antrenorul român.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Noua „perlă” din Catalonia, ofertat de marile cluburi din Europa » Barcelona, obligată să îl vândă
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro