Articol de GSP - Publicat luni, 05 iunie 2017 14:57
Pep Guardiola, antrenorul lui Manchester City, a vorbit despre performanța reușită de Zinedine Zidane, care câștigat două Ligi ale Campionilor consecutive cu Real Madrid și care l-a egalat la numărul de trofee.
Catalanul i-a lăudat pe cei de la Real, a glumit pe seama lui și a lui Zidane și i-a avertizat pe cei de la Real Madrid.
"Eu și Zidane semănăm la păr. Este un antrenor foarte mare, iar ca jucător a fost la alt nivel. Era de primă clasă. Mă bucur pentru el pentru că a făcut o treabă foarte bună.
Felicit Realul pentru că este o campioană meritată. Dar le transmit celor de acolo să nu fie prea încrezători pentru că Barcelona mereu se întoarce", a spus Guardiola, potrivit Marca.
Fostul antrenor al Barcelonei a vorbit și despre Ernesto Valverde, noul tehnician al catalanilor.
"Este un antrenor foarte bun și un bun prieten. A fost o alegeră bună făcută de Barcelona", a adăugat Pep.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!