Articol de GSP - Publicat duminica, 16 octombrie 2022 19:17 / Actualizat luni, 17 octombrie 2022 08:57
Barcelona a fost ținta glumelor după înfrângerea cu Real Madrid, 1-3.
Trupa lui Xavi a făcut un nou meci slab, în special în defensivă.
Barcelona, ținta glumelor după El Clasico
După meci, catalanii au fost ținta glumelor pe internet, fundașii fiind cei care au avut cel mai mult de suferit.
Real Madrid, victorie contra Barcelonei în El Clasico
Formația blanco a dominat autoritar jocul, în timp ce elevii lui Xavi nu au putut ține ritmul și au fost periculoși doar în ultimele 10 minute.
Elevii lui Carlo Ancelotti au jucat excelent în prima repriză, timp în care Barcelona nu a avut replică la jocul excelent al rivalilor.
În minutul 12, Karim Benzema a deschis scorul. Vinicius a rămas singur cu Ter Stegen, dar a șutat în portarul catalanilor. Mingea a ajuns la atacantul francez, care a șutat excelent, de la 12 metri, în poarta goală.
Cu 10 minute înainte de pauză, Federico Valverde a făcut 2-0, cu un șut spectaculos, de la 18 metri.
După pauză, Real Madrid nu a mai forțat și a scăzut ritmul. Barcelona a avut posesia, dar nu a reușit să pună în pericol poarta lui Lunin.
În ultimele 10 minute, meciul s-a mai animat, iar catalanii au sperat că pot obține un punct. După o acțiune a lui Ansu Fati, Ferran Torres a marcat din 6 metri (83) și a redus din diferență.
În timp ce catalanii căutau egalarea, Real a dat lovitura. Pe contraatac, Rodrygo a fost faultat în careu de Eric Garcia, în prelungirile meciului. Tot brazilianul a executat lovitura și a stabilit scorul final, 3-1.
După 9 etape, Real Madrid e lider, cu 25 de puncte. Barcelona e pe 2, cu 22 de puncte.
Citește și:
Robert Lewandowski, ratare incredibilă în Real Madrid - Barcelona » A dat peste poartă din 2 metri
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!