Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 03 februarie 2023 18:05 / Actualizat vineri, 03 februarie 2023 20:08
Real Madrid ar fi putut să-l transfere în această iarnă de Joao Cancelo (28 de ani), dar a refuzat. Portughezul a fost împrumutat de Manchester City la Bayern.
Joao Cancelo, cel mai bun fundaș stânga din Premier League în sezonul 2021-2022 și cel mai bun fundaș dreapta din 2020-2021, a fost propus la Real Madrid înainte de a ajunge la Bayern.
Cancelo ar fi fost de acord, dar madrilenii au refuzat. Real a decis să nu transfere pe nimeni în această iarnă, iar portughezul a decis să meargă la Bayern când a aflat, potrivit AS.
Fundașul lateral a debutat deja pentru bavarezi și a dat o pasă de gol la primul meci, 4-0 cu Mainz în Cupa Germaniei.
Real Madrid are probleme în defensivă în acest moment. Ferland Mendy, fundașul stânga titular, este accidentat și va absenta două luni. Alaba și Lucas Vazquez sunt și ei indisponibili, iar Carvajal abia s-a recuperat după o problemă medicală. La meciul cu Valencia, 2-0, Real l-a pierdut și pe Eder Militao, accidentat. Cu „liliecii”, fundaș stânga a jucat mijlocașul Camavinga.
Real Madrid voia să îl aducă pe Cancelo în vara lui 2023
Deși nu a ajuns în această iarnă pe „Santiago Bernabeu”, transferul s-ar putea realiza în cele din urmă în vară. Real Madrid îl urmărește de ceva timp pe Joao și vrea să îl aducă la finalul sezonului în curs.
Cancelo este împrumutat până în vară la Bayern. Nemții au o clauză de transfer definitivă de 70 de milioane de euro, care însă nu se va activa automat.
Astfel, dacă Real ar vrea în continuare să îl aducă pe Joao, ar trebui să plătească minimum 70 de milioane de euro.
70 de milioane de euroeste cota lui Joao Cancelo, potrivit transfermarkt.com
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
„Nu spun nimic fără avocat” » Jurgen Klopp, nedumerit de achizițiile lui Chelsea: „Cum e posibil?”