Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 18 decembrie 2023 00:11 / Actualizat luni, 18 decembrie 2023 00:12
Real Madrid a învins-o pe Villarreal, scor 4-1, în runda cu numărul 17 din La Liga. Trupa pregătită de Carlo Ancelotti a urcat pentru moment pe primul loc, peste Girona.
Real Madrid avea amintiri neplăcute de la ultimele dispute împotriva lui Villarreal, 4 meciuri consecutive fără victorie în La Liga.
Bellingham, decisiv și cu Villarreal
Ceva s-a schimbat între timp. Pe Santiago Bernabeu a sosit Jude Bellingham. Iar englezul n-a avut milă de „Submarinul galben”. A deschis scorul în minutul 25, cu o lovitură spectaculoasă de cap. Madrilenii au mai înscris o dată înaintea pauzei, prin Rodrygo.
Reușita lui Morales, din minutul 54, părea să încingă jocul. Doar i-a enervat pe elevii lui Ancelotti. Diaz și Modric au punctat în interval de 4 minute, pentru o victorie care duce Realul pe prima poziție în La Liga.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Real Madrid - Villarreal
Madrilenii au 42 de puncte, unul peste Girona. Catalanii joacă duminică împotriva lui Deportivo Alaves.
Clasamentul actualizat în La Liga, după Real Madrid - Villarreal
FINAL. Real Madrid - Villarreal 4-1
Citește și:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro