INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  

„Rege” la Manchester United » De Gea a semnat prelungirea

Articol de - Publicat marti, 17 septembrie 2019 11:20 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 13:50

Portarul David De Gea (28 de ani), ajuns rezerva lui Kepa la naţională, şi-a reînnoit contractul cu „diavolii” până în 2023 şi devine cel mai bine plătit portar din lume: 88 milioane de euro asigurate pentru următorii patru ani!

Spaniolul i-a liniştit pe fanii lui United. Nu va pleca de la clubul la care a venit în 2011! Portarul spaniol a semnat reînnoirea acordului scadent la sfârşitul stagiunii şi devine jucătorul cu cel mai mare salariu din lotul lui Solskjær: 375.000 de lire sterline pe săptămână, conform Daily Mail, adică 22 de milioane de euro anual!  

Internaţionalul ajuns rezerva lui Kepa are o opţiune pentru un alt sezon, putând câştiga 110 milioane în total. 

I-a întrecut pe Pogba, 295.000 de lire săptămânal, şi pe Alexis Sanchez, împrumutat lui Inter până în vară.

„Aici este casa mea”

„A fost un privilegiu să petrec opt ani la acest club mare şi mă simt foarte onorat de oportunitatea oferită de a-mi putea continua cariera aici, unde este casa mea. Iar acum, după ce viitorul s-a clarificat, tot ceea ce îmi doresc este să ajut echipa să-şi atingă obiectivele şi să câştigăm alte trofee, împreună”, a declarat De Gea, 28 de ani, curtat intens în vară de Real Madrid şi PSG şi devenit şi cel mai bine plătit goalkeeper din lume.

367 de meciuriare David De Gea în poarta lui Man. United. E cotat de transfermarkt.de la 65 de milioane de euro, cu 40 de miloane peste suma achitată lui Atletico în 2011

VEZI ȘI:

Spaniolii anunță: „Transferul lui Mbappé la Real e făcut” » Se știu toate sumele colosale puse în joc

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează