Articol de Alexandru Stănilă - Publicat marti, 09 ianuarie 2018 15:09
Franck Ribery, cel mai vechi jucător rămas în lotul formaţiei Bayern Munchen, este dorit de Xavi Hernandez la Al-Sadd, locul 2 în Qatar, formaţie la care mai evoluează Jugurtha Hamroun, trecut pe la Oţelul Galaţi şi FCSB.
Mijlocaşul francez, în vârstă de 34 de ani, se află la clubul din bavarez încă din 2007, când a fost transferat de la Olympique Marseille pentru 30 de milioane de euro, înţelegerea sa cu Bayern urmând să expire la capătul sezonului actual.
Drept urmare, Xavi, care a făcut pasul la Al-Sadd în 2015, a declarat că îl aşteaptă pe Ribery cu braţele deschise, lăudând traiul din Qatar:
"Ar fi extraordinar pentru toată lumea de aici dacă ar veni, inclusiv pentru Franck Ribery. Calitatea vieţii de aici este fantastică, este o ţară minunată, potrivită pentru viaţa de familie. Fica noastră, Asia, s-a născut în Doha, de exemplu. Este plăcut, toată lumea este fericită.
Bineînţeles, nivelul fotbalistic de aici este diferit faţă de cel din Europa, însă ar fi bine pentru Ribery să vină aici. Mi-ar face plăcere să joc alături de el", a declarat fostul jucător al Barcelonei pentru Bild.
Varianta propusă de fostul căpitan al catalanilor poate prinde contur, în condiţiile în care Ribery a afirmat în trecut că Bayern este ultima echipă din Europa la care va evolua, urmând ca apoi, spre finalul carierei, să facă pasul către o destinaţie exotică, precum MLS, China, Emiratele Arabe Unite sau Qatar.
În prezent, francezul se află chiar în Qatar, acolo unde Bayern susţine un cantonament de 9 zile, înainte de reluarea campionatului în Bundesliga.
14 prezenţe a adunat Ribery în actuala stagiune, reuşind un gol
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!