Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 23 septembrie 2024 18:55 / Actualizat luni, 23 septembrie 2024 19:30
Rodri (28 de ani), mijlocașul defensiv de la Manchester City, a ieșit accidentat în prima repriză a derby-ului cu Arsenal, scor 2-2, din runda cu numărul #5 din Premier League. Primul verdict al medicilor este crunt pentru spaniol.
Rodri a ieșit accidentat în minutul 21 al meciului de pe Etihad. Mijlocașul spaniol a căzut prost pe piciorul drept după un duel cu Thomas Partey și nu a mai putut continua. Acesta a părăsit terenul cu ochii în lacrimi.
Primul verdict: sezon încheiat pentru Rodri după accidentarea din Manchester City - Arsenal
Fotbalistul a zburat de urgență spre Madrid pentru a face o serie de controale medicale, iar primul verdict al medicilor este unul crunt: ruptură de ligamente încrucișate, ceea ce ar însemna o pauză de cel puțin 8 luni, anunță jurnaliștii de la Marca.
Totuși, Rodri va mai fi nevoie să aștepte câteva ore pentru a afla un diagnostic final. Acesta vrea să fie consultat de mai mulți specialiști pentru a fi sigur dacă se impune sau nu o intervenție chirurgicală.
Accidentarea lui Rodri a venit doar la câteva zile după ce ibericul s-a plâns de numărul mare de meciuri pe care un fotbalist de top îl joacă într-un sezon. Acesta spusese că dacă nu se vor lua măsuri în acest sens, jucătorii vor fi nevoiți să intre în grevă.
„Cred că suntem aproape de grevă! Este lesne de înțeles de ce. Întrebați orice jucător și vă va spune același lucru. Dacă va continua așa, vom ajunge într-un punct în care nu vom avea altă opțiune. Este ceva ce ne îngrijorează.
Cred că este prea mult. Cineva trebuie să aibă grijă de noi, pentru că noi suntem protagoniștii acestui sport, sau acestei afaceri, numiți-o cum vreți. Nu totul ține de bani și de marketing, este vorba și despre calitatea spectacolului”, a spus mijlocașul spaniol, citat de Daily Mail.