INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Santander s-a impus la Sevilla (2-1) datorită puştiului Canales » Altă perlă

Articol de GSP - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00

Autor a două goluri spectaculoase, atacantul de 18 ani a devenit noua revelaţie din Primera, fiind dorit de Real, Barca şi Arsenal

FC Sevilla a ajuns la al 3-lea eşec consecutiv în Primera după 1-2 acasă cu Santander. Totuşi, atenţia a acaparat-o nu atît eşecul roş-albilor, ieşiţi în afara locurilor de Ligă, cît cel ce l-a produs. Se numeşte Sergio Canales şi a decis meciul de pe "Sanchez Pizjuan" prin două goluri de efect, unul chiar senzaţional.

Două "duble"
Mijlocaşul de 18 ani nu a făcut sîmbătă decît să continue prestaţiile apreciate din ultimele luni într-un traseu legat numai de Santander. Unde s-a născut şi a început fotbalul, la 10 ani. 2008 a fost anul debutului la echipa mare, inclusiv pe plan continental, dar a trebuit să aştepte ziua de 6 decembrie 2009 pentru a semna primele sale reuşite în Primera, printr-o "dublă" cu Espanol.

A repetat isprava la Sevilla. Prima dată, servit de Munitis, a executat un lob care l-a lăsat cu gura căscată pînă şi pe experimentatul portar Palop. A doua oară a marcat printr-o cursă parcă inspirată din Maradona, începută aproape de centrul terenului. Încîntaţi, pînă şi fanii gazdelor l-au ovaţionat.

Contract scadent în iunie
Acum, Spania priveşte cu mare interes spre Canales. A devenit protagonist în presă, dar şi în zona transferurilor. Real Madrid a rămas impresionată de puşti la meciul direct de pe "Bernabeu" şi nu a ascuns faptul că e tentată să-l aibă. FC Barcelona, FC Sevilla şi Arsenal sînt alte cluburi grele care-l urmăresc pe cel alintat "noul Julen Guerrero". Faptul că el îşi termină contractul pe 30 iunie 2010 reprezintă un avantaj de care toate încearcă să profite.

Şefii lui Racing l-au ademenit din toamnă încoace cu un nou contract, printr-o triplare a salariului. Degeaba. Sfătuit de tatăl său, Sergio a refuzat şi aşteaptă marea provocare. Noua destinaţie depinde şi de La Coruna, care deţine 50 la sută din drepturile jucătorului, inclus în 2006 în transferul lui Munitis la Santander.

- Canales este un stîngaci clasic, putînd evolua şi la mijloc, şi în ofensivă

- Nu are un fizic impozant (65 kg, 1,76m), dar se distinge prin plasament, viziune, precizie şi inteligenţă tactică

- Ar prefera să se transfere la Real, care l-ar mai lăsa la Santander încă două sezoane

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (1)
 •  11 Ianuarie 2010, 01:43

vai cat de penibili puteti fi, a dat 2 goluri in postura de singur cu portarul, cum il puteti compara la golul 2 cu celebra cursa a lui maradona?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează