Articol de GSP - Publicat sambata, 13 iulie 2013 00:00 / Actualizat sambata, 13 iulie 2013 12:20
Miliardarul american de origine pakistaneză Shahid Khan a recunoscut ieri că s-a înţeles cu egipteanul Mohamed Al Fayed pentru cumpărarea clubului de fotbal Fulham.
"Domnul Al Fayed îmi oferă şansa şi responsabilitatea de a deveni noul ghid al lui Fulham. Sînt extrem de onorat să accept şi vreau să îi mulţumesc, din partea tuturor celor care iubesc echipa Fulham, pentru cei 16 ani de muncă excepţională în fruntea clubului.
El a salvat clubul şi l-a făcut unul bun de Premier League", a declarat Khan, proprietar al echipei de fotbal american Jacksonville Jaguars. Tranzacţia este de aproximativ 150 de milioane de lire sterline a fost aprobată de Premier League.
"Prioritatea mea este să mă asigur că clubul şi stadionul Craven Cottage au un viitor bun în prima ligă, de care fanii actualei şi viitoarelor generaţii să fie mândri. Vom conduce clubul cu prodenţă şi atenţie", a precizat miliardarul în vârstă de 62 de ani.
Mohamed Al Fayed (84 de ani) a adus-o pe Fulham dintr-o formaţie slabă din liga a 3-a în 1997 într-o echipă de Premier League, finalistă a Europa League în 2010.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro