Articol de GSP - Publicat vineri, 22 aprilie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 22 aprilie 2011 14:04
A devenit oficial. Getafe a încăput pe mîna arabilor după ce preşedintele Angel Torres, căruia i s-a promis că va rămîne încă 3 ani în funcţie, a acceptat oferta de 90 de milioane de euro primită de la Royal Emirates Group din Dubai, condus de şeicul Butti bin Suhail Al Maktoum. Noii investitori au gînduri mari: "Vom scăpa de datorii şi vom întări lotul. Vrem ca în doi ani să evoluăm în Champions League. Unul dintre ţelurile noastre va fi să o batem pe Real Madrid". Ca schimbarea să fie totală, se va modifica şi sigla clubului, şi numele echipei, care va deveni probabil Getafe Team Dubai.
Intrarea Royal Emirates Group pe piaţa spaniolă nu este decît ultimul exemplu al implicării tot mai mari a arabilor în fotbalul european. Susţinuţi de averile de sute de milioane de euro sau chiar de miliarde, aceştia văd intrarea în sportul-rege ca principală metodă de cîştigare a notorietăţii. Numărul lor a început să crească, iar invazia cuprinde în primul rînd marile campionate.
SPANIA. Premieră cu Malaga
Cel dintîi club spaniol ajuns pe mîna arabilor a devenit Malaga. Clubul andaluz a fost preluat în iunie 2010 de şeicul Abdullah Bin Nasser al Thani. Fiul al Ministrului de Interne din Qatar, acesta a plătit 26 de milioane de euro, plus alte 14 milioane alocate datoriilor. Totodată, noul patron al lui Getafe se gîndeşte să cumpere şi Zaragoza, în timp ce un alt grup din Emirate intenţionează să se implice la Hercules Alicante. În plus, conducătorii lui Atletico încearcă să încheie un parteneriat cu o companie puternică din Dubai. În Spania există alt patron străin: magnatul indian Ahsan Ali Syed, stabilit în Bahrein, a preluat Racing Santander pentru 35 de milioane de euro, sumă plătibilă în rate. Este însă restant, la fel ca la achitarea salariilor, jucătorii ameninţînd cu greva. Exemplu special: Emirates vrea să dea numele stadionului Realului, în locul actualului "Santiago Bernabeu", contra a 100 de milioane de euro.
ITALIA. Tatonări la Juventus
Vreme de 5 ani, între 2005 şi 2010, Juventus a colaborat cu Tamoil. Compania deţinută de guvernul libian, specializată în produse petroliere, a fost sponsorul principal al echipei (22 de milioane de euro anual), iar la un moment dat au apărut discuţii pentru intrarea în acţionariat. Nu s-a concretizat nimic din cauza reticenţei patronului Fiat.
ANGLIA. Doi din zece
Prezenţa arabă este cea mai vizibilă în Premier League. Şeicul Mansour bin Zayed Al Nahyan, din Emirate, a cumpărat în 2008 Manchester City cu 250 de milioane de euro, cheltuind de atunci aproximativ 800 de milioane în achiziţii; anul trecut a oferit un miliard de euro pentru a lua Realul, fiind refuzat de Florentino Perez. Mai vechi este celebrul om de afaceri egiptean Mohamed Al Fayed, care e la Fulham din 1997, cînd a plătit 50 de milioane de dolari. În 2010, familia regală din Qatar a încercat să cumpere Manchester United, dar s-a opus patronul american Malcolm Glazer. Investitorii din SUA sînt cei mai prezenţi în Anglia. În afară de Glazer, în PL mai sînt Ellis Short, la Sunderland, Stan Kroenke (Arsenal), Randy Lerner (Aston Villa), John W. Henry (Liverpool). Pe lîngă ei apar rusul Roman Abramovici (Chelsea), indianul Saurin Shah (Blackburn), Carson Yeung (Birmingham), din Hong Kong. Nu mai puţin de 10 din cele 20 de cluburi din Premier League sînt controlate de străini. Completare: vreme de 15 ani, noul stadion al lui Arsenal se numeşte "Emirates", compania aeriană care a suportat costul construirii arenei.
GERMANIA. Exemplul Hamburg
Arabii au pătruns în Bundesliga momentan cu paşi mărunţi. Primul l-a făcut Emirates, ajunsă sponsor principal la Hamburg. În urma acordului, grupul condus de şeicul Ahmed bin Saeed Al Maktoum plăteşte grupării germane 3 milioane de euro pe sezon.
FRANŢA. Intrare la PSG
Grupul Emirates a devenit sponsor al lui Paris St. Germain în 2006. Contractul a fost valabil trei sezoane, apoi s-a prelungit. Compania aeriană din Abu Dhabi vrea însă mai mult, să cumpere clubul. Intenţia este cît se poate de serioasă, iar discuţiile sînt în toi. Arabii se gîndesc chiar şi cum va arăta echipa, pe care ar dori-o antrenată de Mircea Lucescu.