Articol de GSP - Publicat sambata, 10 aprilie 2021 18:53 / Actualizat sambata, 10 aprilie 2021 20:48
Sergio Ramos, 35 de ani, a comentat controversa din jurul plecării de la Sevilla la Real Madrid, în documentarul Amazon despre viața sa, „Legenda lui Sergio Ramos”.
Fundașul a lăsat clubul care l-a format pentru Real Madrid în 2005, unde a avut un succes major. Maniera în care a plecat din Andaluzia i-a lăsat totuși un gust amar lui Ramos.
„Știu ce simt fanii Sevillei. Nimeni nu-mi poate explica, pentru că am experimentat asta de tânăr. Toată informația a fost manipulată, i-au mințit pe cei de la Sevilla A fost dureros și pentru mine, și pentru familia mea. Nu voi uita durerea prin care au trecut bunicii mei, părinții mei, care nu mai pot vedea meciuri pe stadionul Sevillei.
Am făcut greșeli în viață, iar una dintre cele mai mari a fost să nu ies să explic public mutarea. I-am lăsat pe alții să-mi spună povestea. Cluburile au căzut de acord pentru transferul meu. Nu Real Madrid a plătit o clauză, așa cum s-a zis. Asta a însemnat că fanii nu mi-au dat aceeași dragoste pe care eu am arătat-o mereu față de club.
Totuși, aș lua aceeași decizie de o mie de ori. Dar nu aș mai lăsa pe nimeni să o explice în locul meu, așa cum s-a procedat atunci. Am jucat pentru Sevilla, clubul va fi în inima mea până la moarte, dar spun cu mândrie că sunt căpitanul Spaniei și al lui Real Madrid”, a declarat Ramos.
Ce s-a întâmplat cu Ramos la Sevilla
După un sezon de excepție 2004-2005 la Sevilla, informațiile erau că Ramos va semna pe viață cu clubul. Dar aparenta solicitare a unui salariu mai mare pentru jucător nu a avut succes la oficialii Sevillei, iar Real Madridul lui Florentino Perez a făcut o ofertă majoră pentru fundaș.
Nu se știe nici acum clar dacă președintele Sevillei, Jose Maria del Nido, a aprobat transferul lui Ramos împotriva dorinței acestuia sau dacă jucătorul a fost cel care a forțat mutarea. Aici este controversa de care vorbește fotbalistul.
Suporterii, supărați după plecarea lui Jose Antonio Reyes, s-au întors împotriva lui Ramos și a familiei sale, întâmpinându-i cu ostilitate inclusiv în oraș. Din cauza atmosferei, Ramos și familia sa n-au mai putut merge nici pe „Ramon Sanchez Pizjuan”.
Prezentarea lui Ramos la Real Madrid
Hierro, legenda lui Real Madrid, nu i-a uitat pe Hagi și Popescu: „A fost un geniu, adorabil ca om!”