Articol de GSP - Publicat joi, 09 septembrie 2021 19:00 / Actualizat joi, 09 septembrie 2021 19:36
Sergio Ramos (35 de ani) își amână debutul în tricoul lui PSG, iar oficialii clubului au dezvăluit care este motivul pentru care spaniolul nu a apucat să joace încă.
Fundașul venit în această vară de la Real Madrid a ratat startul noului sezon din Ligue 1 din cauza unor probleme medicale.
Clubul francez a anunțat că revenirea pe gazon a lui Sergio Ramos se va produce după pauza provocată de meciurile internaționale, însă nu există o dată concretă pentru întoarcerea sa, anunță Marca.
Fanii lui PSG așteaptă debutul lui Sergio Ramos
Fanii parizienilor au devenit nerăbdători și voiau să-l vadă la treabă pe fostul jucător al lui Real Madrid, alături de care a câștigat de patru ori trofeul Champions League.
Aceștia vor trebui, însă, să mai aibă răbdare până să-l vadă pe fundaș evolând pe stadionul Parc des Princes.
Ramos fără meci de patru luni
Ramos nu a mai jucat într-o partidă oficială de pe data de 5 mai, când Real Madrid pierdea în fața lui Chelsea în manșa a doua din semifinala Ligii Campionilor.
Fundașul în vârstă 35 de ani nu va fi disponibil pentru meciul lui PSG împotriva lui Clermont din acest weekend de campionat.
Există însă șanse ca Ramos să prindă câteva zeci de minute contra lui Club Brugge, în meciul de deschidere a Ligii Campionilor de pe 15 septembrie.
10de milioane de euro este cota de piață a lui Sergio Ramos, conform Transfermarkt
După 16 ani la Real Madrid, Sergio Ramos a ales o nouă provocare, la 35 de ani. A semnat pe două sezoane cu Paris Saint-Germain, pentru un salariu anual net de 10,5 milioane de euro.
„PSG este cel mai bun loc pentru a continua să visez, pentru a continua să înving. Dar e o schimbare importantă în viața mea. Am ajuns la un club care vrea toate trofeele.
Fotbalul nu este o știință exactă, sunt detalii care te pot face să câștigi sau să pierzi, dar întotdeauna trebuie să ai planuri mari”, declara Ramos atunci când a semnat cu francezii.
CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DIN FOTBALUL INTERNAȚIONAL:
Messi s-a certat cu jurnaliștii argentinieni: „M-ați tratat ca pe un ratat!”
Cristiano Ronaldo mărturisește: „Mă simt ca într-o cușcă! Aș plăti să-mi recapăt intimitatea”