INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Portarul ce a stat 26 de zile în comă indusă nu renunță: „Vreau să-mi reiau rutina și să mă simt din nou fotbalist”

Sergio Rico, îmbrățișat de soție // Foto: Instagram
Sergio Rico, îmbrățișat de soție // Foto: Instagram

Articol de - Publicat vineri, 15 decembrie 2023 12:20 / Actualizat vineri, 15 decembrie 2023 13:09

Sergio Rico (30 de ani), goalkeeperul lui PSG, și-a revenit miraculos după anevrismul suferit, în urma unui traumatism cranio-cerebral, provocat de lovitura unui cal, pe 28 mai 2023, în timpul pelerinajului la El Rocio. Spaniolul a slăbit 20 de kilograme și încă are dificultăți de vorbire, dar nu a rămas cu sechele fizice și mentale.

Portarul căruia medicii îi dădeau șanse mici de supraviețuire după teribilul accident suferit acum aproape șapte luni se recuperează miraculos. Sergio Rico a slăbit 20 de kilograme și a stat 26 de zile în comă indusă, la terapie intensivă, dar visează să revină între buturi. 

Răzvan Lucescu dezvăluie secretele lui PAOK: „Asta-i nebunia mea!”
PAOK SALONIC - HJK HELSINKI 4-2
Răzvan Lucescu dezvăluie secretele lui PAOK: „Asta-i nebunia mea!”

Spaniolul de 30 de ani nu a rămas cu nicio sechelă fizică și mentală, după cum au anunțat medicii care l-au tratat. Mai are însă dificultăți la vorbire și mărturisește că nu-și amintește absolut nimic din momentul cu patru ore înaintea accidentului și până s-a trezit din comă.

Sergio Rico: „Aștept să primesc mai multă libertate"

Sergio Rico a fost operat de urgență la cap după anevrismul cerebral suferit în urma unei lovituri brutale cu copita dată de un cal speriat, în timp ce participa la renumitul pelerinaj către El Rocio. „Aștept ca doctorul să-mi dea mai multă libertate pentru că eu mă simt bine. Îmi doresc să revin la rutina mea și să mă simt din nou fotbalist! Dorm ca un bebeluș, așa cum o făceam în spital”.

Rico a avut 92 de kilograme înaintea accidentului și în spital a ajuns la 73 după 82 de zile internat la Hospital Universitario Virgen del Rocío din Sevilla. „În ultimele luni am reușit să revin la 88”, este declarația dată de internaționalul iberic pentru emisiunea „El Partidazo" de la postul de radio Cadena COPE și preluată de cotidianul Marca.

Sergio Rico: „Iau totul pas cu pas, cu destul calm”

Portarul spaniol știe că drumul spre refacerea totală este greu și lung: „Iau totul cu calm, pas cu pas, nu stă în puterile mele să fac o previziune. Dacă ar fi după mine, m-aș gândi să îmi reiau antrenamentele. Dar urmez ordinele doctorilor ce mă tratează și care mi-au salvat viața, fără să mă abat de la recomandările lor. Am fost sedat și chiar și din perioada în care mi-au redus sedativele nu-mi pot aminti nimic. 

Cred că atunci când m-am trezit, le-am văzut pe soția mea (Alba Silva) și pe mama. Probabil că a fost tare greu și pentru ei să vină să mă viziteze, în timp ce eu eram numai o persoană adormită. Dar am rămas același și cred că eu am suferit cel mai puțin, pentru că nu am realizat ce mi s-a întâmplat!”.

24de meciuri are Sergio Rico în poarta lui PSG. Cele mai multe partide le-a bifat pentru FC Sevilla (170), spaniolul evoluând în carieră și la Mallorca (15) și Fulham (32)

Citește și alte știri de fotbal internațional

Moment cumplit în Europa League » Făcut KO de colegul din apărare, a fost scos pe targă
VILLARREAL
Moment cumplit în Europa League » Făcut KO de colegul din apărare, a fost scos pe targă
O regulă uitată a provocat anularea unui gol, spre stupefacția celor prezenți în teren: „Nu știam că nu se aplică doar la penalty-uri”
EUROPA LEAGUE
O regulă uitată a provocat anularea unui gol, spre stupefacția celor prezenți în teren: „Nu știam că nu se aplică doar la penalty-uri”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează