Articol de GSP - Publicat luni, 13 decembrie 2010 00:00
Fostul jucător al echipei naţionale a Angliei şi al formaţiei Manchester United, sir Bobby Charlton, s-a întâlnit, duminică, la stadionul Old Trafford din Manchester, cu 26 dintre cei 33 de mineri chilieni care au fost captivi mai bine de două luni în subteran, informează AFP.
Sir Bobby Charlton i-a întâmpinat pe minerii chilieni, care toţi purtau tricourile roşii ale formaţiei engleze la stadionul Old Trafford.
Minerii se află într-o vizită de două zile la Manchester la invitaţia clubului englez. Minerii se vor întâlni şi cu jucătorii primei echipe, iar în cursul serii vor fi invitaţi speciali la meciul cu Arsenal Londra.
Vizita în Anglia a minerilor a fost organizată de un producător de vin chilian care sponsorizează clubul Manchester United.
Bobby Charlton, care a fost crescut într-un sat minier, le-a declarat minerilor că este mândru de ei. "În primul rând nu pot să cred că sunteţi persoanele pentru care toată lumea s-a oprit. Sunt aici să vă spun că sunt mândru. Felicitări pentru norocul pe care l-aţi avut. Aţi fost într-o situaţie în care nimeni nu şi-ar dori să fie", a spus Charlton.
Unul dintre minerii chilieni, operatorul pe buldozer, Omar Reygadas, 56 de ani, s-a arătat onorat de invitaţia primită de el şi colegii săi. "Este o onoară să fiu pe Old Trafford. Este teatrul viselor şi l-am văzut doar la televizor. Suntem foarte încântaţi să urmărim meciul cu Arsenal", a adăugat Reygadas, care i-a provocat pe jucătorii echipei Manchester United la un meci de fotbal.
Cei 33 de mineri chilieni au fost blocaţi între lunile august şi octombrie timp de 69 de zile într-o mină, salvarea acestora ţinând cu sufletul la gură o lume întreagă.
Mediafax
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!