Articol de GSP - Publicat sambata, 14 august 2021 20:08 / Actualizat sambata, 14 august 2021 21:37
Cu Nicolae Stanciu integralist, Slavia Praga a câștigat deplasarea de la Mlada Boleslav, scor 2-0. Stanciu a oferit un assist la golul 2 al campioanei Cehiei.
În primul meci după eliminarea din preliminariile Champions League, Slavia a învins Mlada Boleslav, în urma golurilor semnate de Jan Kuchta (36) și Ivan Schranz (83).
Mijlocașul român a pasat decisiv la a doua reușită a partidei. Stanciu a trimis o pasă de aproximativ 30 de metri, Schranz a scăpat singur cu portarul și a finalizat fără probleme.
Slavia Praga a început excelent noul sezon din Cehia. Campioana are nouă puncte după primele trei etape, cu șase goluri marcate și doar unul primit. Sparta Praga și Viktoria Plzen sunt celelalte formații cu punctaj maxim.
Unul dintre motoarele echipei în sezonul trecut
Stanciu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Slaviei sezonul trecut, mijlocașul cehilor bifând 45 de meciuri, 16 goluri și 8 pase decisive. Stanciu a fost desemnat cel mai bun jucător străin al campionatului, dar și cel mai bun fotbalist în viziunea fanilor.
Slavia Praga, eliminată din Liga Campionilor
Slavia Praga a fost eliminată de Ferencvaros în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. După 0-2 în tur, cehii au câștigat a doua manșă, însă la limită, 1-0. Nicolae Stanciu a fost integralist, dar nu și-a putut califica echipa mai departe.
Astfel, Slavia va juca în play-off-ul Europa League împotriva celor de la Legia Varșovia. Partida tur este în Cehia și se va disputa joi, 19 august, de la ora 20:00.
Citește alte știri despre fotbalul internațional:
Campioana Franței, zdrobită pe teren propriu! Șocul zilei în Europa