Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 13 iunie 2022 12:21 / Actualizat luni, 13 iunie 2022 12:57
OFICIAL. Benfica a anunțat acordul. Darwin Nunez se transferă la Liverpool pentru 75 de milioane €, plus bonusuri de 25. Uruguayanul a avut o copilărie grea: „Mă duceam de multe ori la culcare cu stomacul gol”.
Încă o investiție majoră pentru Liverpool. La patru ani și jumătate de la transferul fundașului olandez Virgil van Dijk, cumpărat cu 85 de milioane de euro de la Southampton, Jurgen Klopp ia un atacant uruguayan care poate fi și mai scump. Benfica a confirmat acordul pentru Darwin Nunez.
Darwin Nunez, încă 5 milioane de euro la 10 meciuri
Suma de bază va fi 75 de milioane de euro, completată cu bonusuri de 25 de milioane, dacă el împlinește clauzele prezentate de cotidianul lusitan A Bola:
- 5 milioane pentru primele 10 meciuri în tricoul roșu.
- 10 milioane pentru 60 de partide.
- 10 milioane pentru performanțe individuale și colective la „cormorani”.
În total, 100 de milioane. Ar fi cel mai scump jucător din istoria lui Liverpool.
Darwin Nunez, 12 milioane salariu anual: „Mama mea a suferit ca să mă crească”
Núñez, care împlinește 23 de ani pe 24 iunie, va semna un contract pe cinci sezoane, cu un salariu anual brut de 12 milioane de euro. Darwin nu mai are probleme cu banii. Nici el, nici familia lui.
22 de ani și 264 de zileavea Núñez când a devenit cel mai tânăr uruguayan care marchează într-un meci din eliminatoriile Champions
S-a născut la Artigas, în nordul Uruguayului, chiar lângă granița cu Brazilia, un orășel situat la 600 de kilometri de capitala Montevideo. El a vorbit în trecut, pentru presa din țara sa, amintiri redate de Marca, despre greutățile din copilărie. „Mă duceam de multe ori la culcare cu stomacul gol”, povestea el.
34 de goluria marcat Darwin Núñez pentru Benfica în 41 de meciuri jucate sezonul trecut în toate competițiile
Fără să ascundă că „era cineva care adormea cu stomacul și mai gol decât mine. Mama. Ea se asigura întotdeauna că eu și fratele meu mâncăm primii. Nu voi uita niciodată de unde am plecat”.
Darwin Nunez: „Mama ieșea pe stradă pentru a strânge sticle și a le vinde”
Nu uită nici că „tata muncea opt-nouă ore pe zi în construcții pentru a cumpăra ce ne lipsea”. Și nici că „mama era casnică și ieșea pe stradă pentru a strânge sticle și a le vinde”.
A depășit toate problemele, toate grijile, când s-a transferat în Spania, la Almeria, în 2019, pentru 13 milioane de euro. Atunci a început ascensiunea sa. Doar un an mai târziu, Benfica l-a remarcat, plătind aproape dublu, 24 de milioane. Și astăzi, valorează de peste patru ori mai mult. 100 de milioane.
11 meciuria jucat atacantul pentru naționala Uruguayului, marcând două goluri, la 1-1 cu Peru și 3-0 cu Columbia
Două operații la genunchi
Darwin a suferit și pe teren, nu doar acasă. La 16 ani, la Peñarol, s-a accidentat grav, ruptură de ligamente încrucișate la genunchi, și a stat 18 luni pentru a se reface.
Ulterior, după ce a debutat la seniori, durerile au reapărut și a mai fost supus unei intervenții chirurgicale. Conform El Pais, în 2019, Núñez a fost foarte dezamăgit că nu a jucat bine la turneul AmSud cu naționala celestă U20 și a avut nevoie de psiholog pentru a depăși acele momente delicate.
Sadio Mane pleacă la Bayer: 40 de milioane!
După oficializarea acordului pentru Núñez, Liverpool va accepta să-l elibereze pe Sadio Mané. Atacantul senegalez, 30 de ani, din 2016 pe Anfield, va semna un contract pe trei stagiuni cu Bayern, care va achita 40 de milioane de euro. Transfer care va fi făcut probabil în această săptămână.
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!