Talibanul » Dominique Antognoni scrie despre un alt antrenor special: Antonio Conte

Gazeta continuă seria portretelor de antrenori speciali, nu numai prin rezultate şi trofeele cîştigate, ci şi prin metodele de pregătire, strategie şi calităţile de lideri şi motivatori ai trupelor conduse. După veteranul Fabio Capello, reprezentant al vechii generaţii de tehnicieni licenţiaţi la Coverciano, Dominique Antognoni s-a oprit acum la "newcomerul" Antonio Conte.

CITEŞTE ŞI: Dominique Antognoni, jurnalistul român care trăieşte de peste 20 de ani în Italia, îl descrie în detaliu pe marele Fabio Capello » O lecţie de viaţă în fotbal

Un alt model de cum se face performanţă, chiar din primul sezon pe banca lui Juve. "Talibanul" a făcut să renască extraordinar spiritul de învingătoare al Bătrînei Doamne şi a urcat-o iar pe tronul Seriei A, după nouă ani de patimi şi speranţe.

Dacă Fabio Capello este managerul prin excelenţă, rece şi distant, dar extrem de dur şi de exigent, Antonio Conte este un alt tip de antrenor, mult mai prietenos cu jucătorii, un frate mai mare care e mereu lîngă tine, care se bucură la fiecare gol cu cei de pe bancă, care te îmbrăţişează la sfîrşitul fiecărui meci.

Diferit ca temperament, identic în modul de a pregăti partidele: exasperant şi meticulos, insistent şi uneori enervant prin dorinţa fioroasă de a repeta la infinit scheme şi mişcări ale jucătorilor pe teren. Dar rezultatele i-au dat dreptate.

Defensivă de fier
"Noi sîntem Juventus, să vă intre în cap şi să n-o uitati nici un moment! Vreau ritm, presing, dorinţa sălbatică de a demonsta că sîntem demni să îmbrăcăm tricoul alb-negru. Vreau determinare pînă dincolo de puteri, respectarea sarcinilor în manieră perfectă, aplicarea schemelor cu precizie chirurgicală şi un spirit de învingători, cum este în tradiţia clubului!"

Asa s-a prezentat Antonio Conte în vestiar în prima zi a sezonului, la Bordighiera. "Il Martello" sau "Il Talebano". De atunci, jucătorii şi ziariştii l-au poreclit aşa: Ciocanul sau Talibanul. Rezultatele le ştim cu toţii: Juventus a cîştigat campionatul fără înfrîngere, a avut apărarea cea mai bună şi nu a primit gol în 21 de meciuri din 38.

Fug pînă la epuizare
Antonio Conte nu a inventat şi nu a adus nimic nou din punct de vedere tactic la Juve: pur şi simplu a pus în aplicare punctele de forţă ale fotbalului italienesc, abc-ul tradiţiei: atenţie împinsă dincolo de extrem pentru faza defensivă, presing în toate zonele terenului şi intensitate, dîrzenie şi concentrare, spirit de luptă şi respect pentru club.

I se spune Ciocanul pentru că de la început a insistat cu aceste concepte, reuşind în scurt timp să dea o identitate clară echipei sale, lucru rar în fotbal, dar atît de important!

"Alergăm cu cuţitul între dinţi, presăm la nesfîrşit, pînă la epuizare". Cuvinte cunoscute, le spun toţi antrenorii, dar cîţi reuşesc să transmită jucătorilor acest mesaj războinic şi, mai ales, cîţi sînt în stare să îi convingă pe fotbalişti pentru a o face timp de zece luni, nu doar pentru cîteva partide?

Le-a redat orgoliul
Pentru a te pregăti bine şi a avea entuziasm în primele două luni e uşor, mai complicat e să reuşeşti să te menţii la acelaşi nivel pe parcursul unui întreg sezon, să ai această foame teribilă de a cîştiga fiecare balon. Aici este diferenţa între Antonio Conte şi alţii. A ştiut să îi motiveze pe ai lui din prima zi şi a continuat pînă în ultimul minut al campionatului. A ştiut cum să redea orgoliul unui grup de jucători devenit trist şi fără stimă de sine.

Cînd Milan avea 4 puncte avantaj şi nimeni nu-şi putea imagina că va pierde campionatul, Conte i-a adunat pe ai lui la mijlocul terenului avînd un discurs foarte simplu: "Sînt mai buni decît noi, dar pentru a cîştiga titlul trebuie să scuipe sînge pînă în ultima clipă".

Puţini credeau că va reuşi să ajungă pe podium cu Juve: n-avea experienţă, echipa venea după două locuri 7, ceea ce însemna că, pur şi simplu, lotul avut la dispoziţie era de o calitate modestă. În Italia nu poţi minţi pe nimeni: locul din clasament indică perfect cît şi ce eşti în stare să faci.

"N-avem şanse la titlu!"
După un campionat care durează nouă luni nimeni nu îndrăzneşte să vorbească despre noroc sau ghinion: eşti primul pentru că ai meritat, ai retrogradat pentru că nu ai putut mai mult.

Limbajul lui Antonio a fost foarte clar de la început: "Nu trebuie să ne păcălim, venim după doi ani în care am fost pe locul şapte, aşa că nu avem nici o şansă la titlu şi nici măcar nu trebuie să ne gîndim la aşa ceva! În primul rînd, trebuie să avem bunul simţ să ne uitam în oglindă şi să ne dăm seama că nu ne comportăm cum ar trebui să o facă un jucător al lui Juventus. Haideţi să recuperăm spiritul care a dus clubul în fruntea lumii! Prioritatea numărul unu e să îi facem pe fani să creadă în noi, să se identifice cu noi, să fie mîndri şi să redescopere spiritul istoric al clubului".

Un club din care a făcut parte, fiind căpitanul echipei lui Marcello Lippi. A pornit de aici Conte: noi sîntem Juventus, adversarul trebuie să tremure şi să nu aibă posibilitatea să respire împotriva noastră! Ritm, ritm, ritm şi blazon, blazon, blazon.

Obstinat în ideile tactice
Porecla Ciocanul se potriveşte de minune, nu-i aşa? Repetă mereu aceleaşi cuvinte, puţine, dar atît de limpezi. Este uşor de imitat? O pot face cu toţii? Nu.

Deja la prima partidă din sezon, la începutul lui septembrie (4-1 cu Parma pe noul stadion), se putea vedea o idee clară de joc. Şi aici vine partea a doua a discursului despre porecle, pentru că i se spune Talibanul datorită modului obstinat în care propune şi susţine o idee tactică.

La Bari şi Siena, unde a antrenat cu succes, promovînd în Serie A, a utilizat un sistem foarte ofensiv, dar şi extrem de obositor pentru jucători: 4-2-4, unde cele două aripi aleargă pînă le iese sufletul şi unde cei doi din mijloc, pentru a folosi o expresie tipic italienească, termină meciul "con la flebo", adică purtînd masca de oxigen.

Zidane+Conte = Pirlo+Vidal
La Juventus a propus aceeaşi filozofie, dar venirea lui Pirlo şi Vidal l-a obligat să corecteze puţin sistemul după primele meciuri: Pirlo, la 33 de ani, nu poate să alerge 9 luni ca unul de 21 şi apoi, are alte calităţi! Venirea lui Andrea nu a fost o alegere a lui Conte, ci a fost transferat înainte: Antonio probabil că nu l-ar fi vrut.

Din fericire, a venit şi Vidal, mijlocaş cu o capacitate fizică extraordinară, dar şi cu o tehnică de prim nivel. Un jucător care ştie să îi ajute pe atacanţi şi să vină din spate, exact aşa cum făcea Conte cînd era jucător (închideţi ochii şi în multe scheme, mai ales la fazele fixe, îi puteţi vedea pe Zidane în locul lui Pirlo şi pe Vidal în locul lui Antonio).

Aşa că 4-2-4 s-a transformat în 4-3-3 sau în 3-5-2. Ideea era să îl protejeze pe Pirlo, punîndu-i în dreapta şi în stînga doi colonei care să alerge şi pentru el, adică Marchisio şi Vidal. Asa se naşte maşina de război a lui Conte: o linie defensivă care nu e niciodată lăsată singură şi un atac mereu ajutat de mijlocaşi (faptul că Juve n-a avut un atacant care să înscrie mult este efectul sarcinilor de joc, alergînd enorm ajungi obosit şi fără luciditate în faţa porţii).

Mereu cu cuţitul între dinţi
Nici un metru lăsat liber, toţi se ajută între ei, toţi aleargă cu cuţitul între dinţi şi toţi presează: de marţi pînă sîmbătă se exersa la antrenamente pînă cînd jucătorii au devenit roboţi.

L-aţi văzut pe Lichtsteiner cum zboară pe dreapta, telecomandat? Cînd balonul pleacă de la Pirlo elveţianul e deja unde ştie că va ajunge mingea. Cînd fostul mijlocaş al Milanului ridică privirea, toţi ceilalţi ştiu unde să se poziţioneze, cum să atace şi să ocupe spaţiul. Meritul lui Conte, meritul antrenamentelor în care jucătorii terminau pe făraş, mai ales marţi.

Quagliarella declara nostalgic: "Era mai bine dacă jucam şi noi în cupele europene, pentru c-am fi evitat şedinţele fizice şi tactice de la jumătatea săptămînii, ucigătoare". Aşa e, aşa a construit Juve titlul, aşa a reuşit să termine campionatul fără să piardă şi cu cea mai bună apărare din Serie A. Tot aşa a reuşit să înghesuie Milanul în propriul careu pentru 90 de minute în partida tur, chiar dacă a fost decisă de un autogol şi o eroare de portar, în ultimele două minute.

La final nu mai are voce
Crede enorm în ceea ce face şi se vede: la sfîrşitul fiecărei partide nu reuşeşte să vorbească la conferinţele de presă, nu mai are voce. Pur şi simplu nu poate vorbi: jucătorii apreciază, aşa cum apreciază modul în care sînt consideraţi de Antonio. Pentru el, fotbaliştii pe care îi are la dispoziţie sînt cei mai buni din lume. Pepe ar fi trebuit să fie vîndut în vară, ştia că a dezamăgit, era cu moralul la pămînt, ca toţi ceilalţi. Conte l-a luat deoparte şi i-a spus: "Tu nu pleci nicăieri! Eu cred enorm în tine".

Plus minus acelaşi discurs cu Bonucci şi Barzagli, doi fundaşi centrali cam moi pentru gusturile antrenorului: uitaţi-vă acum la ei, mănîncă iarba şi îşi sufocă adversarii direcţi, par ieşiţi dintr-un episod al serialului Spartacus.

"Haideţi să recuperăm spiritul care a dus clubul în fruntea lumii! Prioritatea numărul unu e să îi facem pe fani să creadă în noi, să se identifice cu noi, să fie mîndri şi să redescopere spiritul istoric al clubului" (Antonio Conte, antrenor Juventus)

"Sînt mai buni decît noi, dar pentru a cîştiga titlul cei de la Milan trebuie să scuipe sînge pînă în ultima clipă". (Antonio Conte, antrenor Juventus)

3 milioane de euro este salariul anual pe care Conte îl va cîştiga potrivit noului contract valabil 3 ani. Dublu faţă de cît avea în sezonul trecut

42 de meciuri fără înfrîngere este seria pozitivă reuşită de Conte la Juve în campiontat şi în Cupă, serie care s-a oprit la finala cu Napoli

20 de goluri a primit noua campioană în 38 de meciuri, în care a reuşit 23 de victorii şi 15 remize

20 de jucători a avut echipa lui Conte pe lista marcatorilor în acest campionat. Lider a fost Matri, cu doar 10 reuşite

15 trofee a cucerit Conte ca jucător la Juventus în 13 sezoane, între care 5 scudetti. Are 3 goluri în 35 de meciuri la "naţionala" Italiei