Articol de GSP - Publicat luni, 07 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 07 ianuarie 2013 12:34
Antrenorul celor de la Barcelona, Tito Vilanova, revenit duminică pe banca tehnică după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, a declarat că lupta sa cu boala nu s-a terminat, subliniind însă că aceasta face parte din viaţa sa particulară, informează AFP.
"Lupta cu boala nu s-a încheiat. Sînt zile în care voi putea antrena şi altele în care nu voi putea face acest lucru. Dar, indiferent ce va fi, chiar dacă sînt un personaj public, insist asupra faptului că această maladie face parte din sfera mea privată", a declarat Vilanova la conferinţa de presă de după meciul cu Espanyol.
"Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi medicilor care m-au tratat. Mulţumesc şi jucătorilor şi clubului pentru că modul în care au depăşit această veste. Această echipă a trecut prin momente grele în ultimii doi ani", a spus Vilanova, referindu-se la faptul că şi fundaşul francez Eric Abidal a fost supus unui transplant de ficat în aprilie 2012.
Tito Vilanova, în vîrstă de 44 de ani, a fost operat, la 20 decembrie 2012, la spitalul Vall d'Hebron din Barcelona, după ce i-a fost detectat un ganglion la doi centimetri de locul în care i-a fost extirpată o tumoare, în 2011. Vilanova a suferit în noiembrie 2011 o operaţie în cadrul căreia i-a fost îndepărtată o tumoră de la glanda parotidă.
Tito Vilanova a semnat în luna aprilie 2012 un contract pe doi ani cu Barcelona, după ce Josep Guardiola s-a retras de la conducerea tehnică.
Sursă: Mediafax
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat