INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FC BARCELONA

Tito Vilanova va fi operat din nou. A patra oară! » Citeşte scrisoarea emoţionantă a tehnicianului

Articol de GSP - Publicat duminica, 21 iulie 2013 00:00 / Actualizat duminica, 21 iulie 2013 10:51

Fostul tehnician al Barcelonei, Tito Vilanova, e nevoit să suporte o nouă intervenţie chirurgicală la începutul săptămînii viitoare. Cel mai probabil, operaţia va avea loc marţi, la Barcelona, anunţă Mundo Deportivo.

Tito, 44 de ani, duce o luptă cu cancerul din noiembrie 2011, cînd i-a fost detectată o tumoră malignă la glanda parotidă. De atunci a ajuns pe masa de operaţii de 3 ori.

Antrenorul a petrecut două luni la New York, între 21 ianuarie şi 26 martie 2013, unde a urmat un tratament bazat pe radioterapie şi chimioterapie.

În urmă cu cîteva zile, rezultatele unor analize de rutină au arătat reapariţia cancerului, iar medicii i-au recomandat să renunţe la antrenorat, deoarece tratamentul la care va fi din nou supus e incompatibil cu atribuţiile sale la FC Barcelona.

Vilanova a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au fost şi sînt alături de el în momentele grele pe care le traversează printr-o scrisoare deschisă publicată pe siteul clubului.

"Mulţumesc, Barça, vă mulţumesc tuturor.
După 5 ani minunaţi în care am făcut parte dintr-o echipă care a transformat în realitate visul oricărui antrenor, a venit momentul să înfrunt o schimbare în viaţa mea profesională pentru a-mi concentra toată puterea şi energia în procesul bolii cu care am fost diagnosticat în urmă cu un an şi jumătate.

Tratamentul pe care trebuie să-l urmez de acum înainte nu îmi permite, conform părerii medicilor, să mă pot dedica sută la sută îndatoririlor unui antrenor principal cu exigenţele unei echipe ca FC Barcelona, dar voi continua să fiu aproape de club şi voi continua să muncesc, dar avînd alte sarcini, pentru această echipă pe care o iubesc atît de mult.

Nu e uşor să mă despart de acest grup de oameni atît de speciali, jucătorii, colegii din staff şi prietenii cu care am împărţit atîtea momente de neuitat. Le voi fi etern recunoscător pentru tot ce mi-au oferit şi mi-au demonstrat. Calitatea umană şi fotbalistică a acestei echipe poate depăşi orice obstacol şi sînt convins că va aborda la potenţial maxim toate noile obiective sportive ale unui sezon care trebuie să fie interesant pentru toată lumea.

Vreau, de asemenea, să mulţumesc preşedintelui, întregii conduceri, directorului sportiv Andoni Zubizarreta pentru toată încrederea pe care mi-au oferit-o şi, mai ales pentru sprijinul lor necondiţionat, atît profesionat, cît şi personal. La fel de important pentru mine este sprijinul medical şi uman pe care l-am primit de la doctorul Ramon Canal şi de la echipa sa de medici, care îmi sînt alături. Ştiu că această partidă nu o joc singur, că fac parte dintr-un club solidar care mă va ajuta să cîştig acest îndelungat proces, aşa cum am făcut şi pînă acum.

Vouă, tuturor, socios şi suporteri ai Barcelonei, vreau să vă mulţumesc din toată inima pentru sprijinul şi dragostea pe care mi le transmiteţi, nu doar acum, ci de-a lungul ultimelor luni. Vreau să vă spun că sînt liniştit, puternic şi că înfrunt această nouă etapă a bolii cu maximă încredere că totul va fi bine.

Le mulţumesc, de asemenea, tuturor fanilor din fotbal, colegilor de breaslă, cluburilor, sportivilor, persoanelor cunoscute sau mai puţin cunoscute pentru mesajele de încurajare atît de reconfortante pentru mine şi pentru familia mea.

Sînt momente dificile pentru ai mei şi din acest motiv am cerut presei respect şi înţelegere. Acum că nu mai sînt antrenorul Barcelonei sper să pot avea parte de liniştea şi intimitatea de care atît eu, cît şi familia mea avem atîta nevoie în aceste momente.

Nu aş vrea să închei această scrisoare fără să urez mult succes şi tot ce e mai bun noului antrenor al celei mai bune echipe din lume.

Vă mulţumesc mult tuturor
Tito Vilanova"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Superliga
Dan Șucu, prima lovitură la Genoa?! » Italienii anunță: vrea să transfere un jucător de la rivala din Superligă
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
Stiri extrasport
Gigi Becali nu poate sta liniștit în Parlament » Cum a fost surprins lângă noul ministru al Justiției + declarații jignitoare la adresa lui Crin Antonescu
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
dreamer123
dreamer123  •  21 Iulie 2013, 17:30

Sa treci cu bine si peste acest hop !

c7eric
c7eric  •  21 Iulie 2013, 16:38

Insanatosire grabnica si multa sanatate!

ady_my_star
ady_my_star  •  21 Iulie 2013, 16:27

Da-l incolo de fotbal... Sanatate sa ai!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează