Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 30 octombrie 2008 00:00
După 180 de minute în 5 zile, atacantul Fiorentinei acuză iar dureri şi a ratat aseară duelul cu Interul lui Chivu şi Mourinho
Mutu a ratat duelul cu Chivu şi situaţia lui îl îngrijorează tot mai mult pe selecţionerul Piţurcă. "Briliantul" s-a reaccidentat şi n-a mai prins aseară nici banca de rezerve contra Interului. Nu e de vină cotul, ci genunchiul stîng, care nu a rezistat decît două săptămîni!
Antrenorul Cesare Prandelli a aflat că atacantul român începuse să acuze dureri după meciul de la Palermo. L-a menajat marţi, iar ieri dimineaţă, la şedinţa tactică, i-a făcut testul decisiv. "Briliantul" a forţat, însă genunchiul nu l-a mai ţinut. A cedat :( la suprasolicitarea din ultimul timp. Atît la antrenamente, cît şi pe gazon. A tras tare să joace în derbyul împotriva Franţei, apoi Fiorentina l-a folosit şi cu Bayern, şi cu Palermo, în care Adi a fost integralist.
În cîteva ore, genunchiul a început să i se umfle, durerile s-au amplificat. Iar Prandelli s-a resemnat. Lipsit deja de Gilardino, suspendat două etape, tehnicianul Violei a rămas şi fără Mutu! :S "Il Fenomeno" a renunţat un nou test la încălzirea dinaintea meciului transmis de "Boom Sport One", iar Fiorentina a trebuit să improvizeze cu tandemul Pazzini - Osvaldo.
Piţurcă s-a înfuriat
Mutu a mers pe mîna lui şi s-a fript, refuzînd să meargă la cuţit. La ultima discuţie cu Victor Piţurcă, atacantul român fusese de acord să se opereze la genunchi, meniscul fiind ciupit. O dată ajuns în Italia, Adrian s-a sucit şi medicii l-au convins să lucreze la sală şi să forţeze să joace, riscînd să i se blocheze genunchiul. Surse apropiate Federaţiei susţin că selecţionerul s-a înfuriat aseară :X pentru că Mutu a refuzat să-i urmeze sfatul şi nici nu luase legătura cu el sau cu doctorul Pompiliu Popescu ca să-i anunţe despre noua accidentare.
Reintrase în formă
Seria de accidentări se prelungeşte tocmai într-o perioadă în care Mutu dădea semne că redevine "Il Fenomeno" din sezonul trecut. A jucat foarte bine la Munchen, împotriva lui Bayern, meci în care i-a lipsit numai golul. Apoi a fost omul meciului în campionat, reuşind prima "doppietta" din această stagiune în victoria de la Palermo, şi părea să se prezinte pe val la prima confruntare cu Jose Mourinho. S-a rupt însă şi nu s-a mai putut revanşa faţă de antrenorul portughez după scandalul de doping în urma căruia a fost concediat de Chelsea.