INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Un club din Championship a refuzat o ofertă imensă de la Marseille pentru un fotbalist de 22 de ani

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Pavel - Publicat miercuri, 28 decembrie 2016 18:31

Patronul lui Aston Villa, chinezul Tony Xia, a dezvăluit că a refuzat o ofertă de 25 de milioane de euro primită pentru Jordan Amavi, motivând că francezul nu este de vânzare.

Declarația a fost făcută de afaceristul asiatic după ce în presa internațională a apărut informația că Marseille ar fi oferit 10 milioane de euro pentru apărătorul lateral, ca parte din planul de revenire în top a echipei franceze, odată cu achiziționarea clubului de către americanul Frank McCourt.

"Vă pot spune că am refuzat o ofertă de 25 de milioane de euro pentru Jordan. Va creşte enorm sub comanda lui Steve Bruce", a postat Xia pe o rețea de socializare.

Liverpool şi Everton şi-au manifestat şi ele interesul pentru fotbalistul care a jucat în 17 meciuri pentru Villa în acest sezon de Championship.

Fundaşul lateral a lipsit aproape toată stagiunea trecută, din pricina unei accidentări suferite în timp ce se afla la echipa națională, în noiembrie 2015.

Pe lângă Amavi, la Villa evoluează un alt francez, Jordan Veretout, dorit de Juventus, printre altele. Acesta "va fi lăsat să plece dacă îşi va dori asta", conform patronului echipei.

Aston Villa nu trece prin cea mai bună perioadă. După ce a retrogradat din prima ligă sezonul trecut, gruparea din Birmingham nu se regăseşte nici în Championship, acolo se află pe un modest loc 10 după 23 de etape, la şase puncte în spatele ultimului loc care permite accesul în play-off.

surse: theguardian.com, thesun.co.uk, expressandstar.com

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează