Articol de GSP - Publicat marti, 04 octombrie 2016 17:02
Ionuț Andrei Radu a semnat prelungirea contractului cu Inter până în 2020. Portarul de doar 19 ani evoluează din 2013 pentru grupele de juniori ale clubului milanez.
Vestea este una extraordinară pentru român, ținând cont că se află într-o perioadă de recuperare după o intervenție medicală suferită la umărul stâng: "Sper să pot reveni în curând. Am învățat atât de multe de la cei mai în vârstă".
Radu a evoluat atât pentru grupele de tineret ale Stelei, cât și pentru cele ale lui Dinamo, înainte de a face pasul spre Italia. La Inter a ajuns în vara anului 2013, evoluând timp de doi ani pentru echipa sub 17 ani și pentru echipa Primavera a clubului.
Anul acesta, Radu a debutat pentru prima echipă, într-o partidă pierdută pe terenul celor de la Sassuolo. Scorul a fost 1-3, însă românul care intrase în minutul 72 al partidei nu a încasat niciun gol.
(Adrian Jitea)
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat