Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 04 octombrie 2018 12:42
Avocații americani povestesc cât a suferit Kathryn Mayorga după ce a fost violată în 2009 de starul lusitan, vorbind și despre echipa de juriști plătită de Ronaldo pentru a obstrucționa investigația.
Presiunea crește în jurul lui Cristiano Ronaldo. Fostul fotomodel Kathryn Mayorga l-a dat în judecată, iar poliția americană a redeschis ancheta asupra violului din 2009.
Ieri, avocații americancei în vârstă de 34 de ani au vorbit într-o conferință de presă despre suferința prin care a trecut tânăra în ultimii nouă ani. "O depresie cumplită. A vrut să se sinucidă, a abuzat de alcool, relațiile personale au fost ruinate, nu și-a putut păstra locul de muncă. Iată efectele stresului post-traumatic", a declarat Leslie Mark Stovall, iar Larissa Drohobyczer l-a completat: "Kathryn era foarte fragilă emoțional când a venit la noi. Este într-o situație delicată".
Potrivit presei americane, Mayorga a lansat un proces civil la tribunalul din Las Vegas și îl acuză pe Ronaldo de viol, dar și de faptul că fotbalistul a angajat o întreagă echipă de juriști, numiți în dosar "aranjorii", pentru a obstrucționa investigația și a ajunge la o înțelegere financiară, păcălind victima și convingând-o să accepte 375.000 de dolari în schimbul tăcerii.
Portughezul a răspuns pe Twitter în acest scandal. "Resping ferm orice acuzație. Violul este o crimă abominabilă care se opune felului în care sunt eu și lucrurilor în care cred. Sunt împăcat, aștept în liniște rezultatele acestei anchete.
I firmly deny the accusations being issued against me. Rape is an abominable crime that goes against everything that I am and believe in. Keen as I may be to clear my name, I refuse to feed the media spectacle created by people seeking to promote themselves at my expense.
— Cristiano Ronaldo (@Cristiano) October 3, 2018
"Acest individ, care e atât de faimos și atât de sexy, e un ratat. Un mizerabil"
Kathryn Mayorga, victima lui Ronaldo, pentru Der Spiegel
"Risca închisoarea pe viață"
The Sun a aflat că, printre documentele depuse la dosar de avocații lui Kathryn, se află și declarația apărătorilor lui Ronaldo, după acordul din 2009.
"Am obținut o înțelegere incredibil de favorabilă. În cazul în care Kathryn Mayorga ar fi solicitat un caz penal, Cristiano Ronaldo risca întemnițarea pe viață pentru agresiune sexuală".
Vezi și: Noi probleme pentru Cristiano Ronaldo! Decizia poliției în cazul acuzației de viol