Articol de GSP - Publicat luni, 26 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 26 ianuarie 2015 09:36
Paris Saint Germain a trecut greu duminică seară de Saint-Etienne, scor 1-0, Ibrahimovici fiind în centrul atenţiei.
Suedezeul nu doar că a marcat pentru formaţia sa, dar a comis şi un gest lipsit total de fair-play. În minutul doi al prelungirilor, atacantul parizienilor a încercat să protejeze mingea într-un duel cu un adversar, iar în momentul cînd a apărut şi Romain Hamouma i-a pus acestui talpa direct pe genunchi.
Arbitrul Ruddy Buquet i-a acordat în cele din urmă cartonaşul galben, deşi intrarea criminală a lui Zlatan era de roşu fără discuţii. Suedezul va fi totuşi suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene şi nu va putea juca în semifinala din Cupa Ligii contra lui Lille.
Vezi VIDEO cu intrarea urîtă a lui Ibrahimovici
Şi aşa cum i-a obişnuit vedeta PSG-ului pe toţi, acesta nu i-a cerut nici măcar scuze victimei sale, ba mai mult, în momentul în care a fost tras la răspundere de un fotbalist de la Saint-Etienne şi-a continuat aroganţa în stilul caracteristic.