INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

VIDEO+FOTO 8 detalii inedite din documentarul despre viața lui Toni Kroos: de ce n-are nici o poză cu trofeul CM 2014 + nu iese niciodată în oraș!

Articol de GSP - Publicat duminica, 29 decembrie 2019 16:00

Toni Kroos, 29 de ani, și-a lansat documentarul despre viața sa, numit simplu „Kroos”. În el descoperim un fotbalist genial, cu o personalitate puțin ciudată, dar foarte iubit de familie și de public.

Iată cele mai interesante momente ale filmului:

1. Ghetele albe 

VIDEO+FOTO 8 detalii inedite din documentarul despre viața lui Toni Kroos: de ce n-are nici o poză cu trofeul CM 2014 + nu iese niciodată în oraș!

„Știu că mulți vor crede că sunt nebun, dar pentru mine e important să mă uit în jos și să văd ghete albe. Nu știu dacă am o problemă psihică, dar trebuie să am ghete albe. Dacă nu, nu mă simt în largul meu”, spune Kroos. Colegul său Gareth Bale confirmă că germanul este singurul care își spală  personal ghetele după meciuri și antrenamente: „Mereu are două-trei perechi de ghete albe de care are numai el grijă”. 

2. Relația cu Jessica

VIDEO+FOTO 8 detalii inedite din documentarul despre viața lui Toni Kroos: de ce n-are nici o poză cu trofeul CM 2014 + nu iese niciodată în oraș!

„Toni e o persoană sensibilă, doar că uneori ridică un zid și nu se expune în fața necunoscuților. Când l-am prezentat prietenilor mei, i-am zis să fie amabil, pentru că poate părea uneori ciudat comportamentul lui. Nu e așa sociabil, nu-i place să vorbească mult de la început, are nevoie de timp pentru a se obișnui cu oamenii”, povestește soția sa, Jessica.

„Suntem de cinci ani în Madrid și n-am ieșit niciodată în oraș. Nu suntem fanii urbanizării. Preferăm să stăm în casă, ca un cuplu de bătrâni. La începutul relației noastre mai puteam ieși în diverse locuri, dar din 2014 e foarte greu să merg cu Toni undeva. Imposibil!”, mai spune Jessica. Toni o completează: „Mie îmi place să stau în casă. După meciuri, mereu merg să dorm acasă când pot, pentru că asta îmi dă putere. Când ajung, uit de tot, indiferent dacă am câștigat sau am pierdut. Sunt soț și tată”.

„Ne-am cunoscut la Fuerteventura, în Spania, eu aveam 20 de ani, Toni avea 18. N-aș spune că a fost dragoste la prima vedere. Dar el e o persoană minunată. Când ne-am întors în Germania știam deja că vom fi împreună de-atunci”, rememorează soția fotbalistului.

„Când a apărut Jessy în viața mea, totul a căpătat sens, aveam ceva mai important decât fotbalul. Aș minți să spun că nu ne-am certat niciodată, dar n-am dormit vreodată pe canapea. Ne împăcăm rapid” 
Toni Kroos

3. Bunica e anti-tatuaje

Toni spune că bunicul său nu pierde nici un meci al lui Real Madrid, iar bunica lui nu e de acord chiar cu tot ce face: „Nu-mi plac tatuajele lui și i-am zis asta!”.

4. Sânge rece

Jaime Benito, fizioterapeutul personal al neamțului arată o altă față a sa: „Niciodată nu se enervează, nu e agitat. L-am văzut la pauză luând telefonul, dând un mesaj, ca și cum ar spune «Iau eu roșii când vin spre casă», și revenind pe teren. Nu toată lumea poate avea atâta sânge rece”.

5. Regretul Bayern

VIDEO+FOTO 8 detalii inedite din documentarul despre viața lui Toni Kroos: de ce n-are nici o poză cu trofeul CM 2014 + nu iese niciodată în oraș!

Din documentar reiese clar că relația fotbalistului cu Bayern nu a fost niciodată una bună. „Am semnat prelungirea cu Bayern și după 10 minute mi-a părut rău. Am regretat, pentru că nu am avut senzația că a fost mulțumit clubul”, explică Toni Kroos. „În 2014 i-am spus: «Îți dăm cel mai mare salariu din club, ori accepți, ori nu»”, dezvăluie Uli Hoeness. „Într-o secundă mi-a dat replica: «Nu accept»” M-a surprins, dar îmi plac oamenii cu principii, ca el”. 

6. S-a integrat în grupul spaniolilor

În vestiar, porecla sa este „Iceman” (n.r. „Omul de gheață”). Sergio Ramos povestește că Toni s-a integrat perfect, încă din prima zi: „Străinii de obicei se alătură altor străini din lot, dar Toni ne-a surprins și a venit alături de noi, de spanioli, de la început. S-a integrat foarte bine”. 

7. Robbie îl vrea în Premier

VIDEO+FOTO 8 detalii inedite din documentarul despre viața lui Toni Kroos: de ce n-are nici o poză cu trofeul CM 2014 + nu iese niciodată în oraș!

Robbie Williams, amicul și artistul său favorit, îi cere să meargă în Premier League, la United: „La Madrid a câștigat totul, să vină la United! Aici e cel mai tare campionat din lume”. 

8. Nici o poză cu trofeul CM 2014

VIDEO+FOTO 8 detalii inedite din documentarul despre viața lui Toni Kroos: de ce n-are nici o poză cu trofeul CM 2014 + nu iese niciodată în oraș!

Imaginea care reflectă probabil cel mai bine personalitatea lui Kroos este cea de după câștigarea Mondialului din 2014. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a mers în vestiarul de pe Maracana pentru a-i felicita pe jucători și a face o poză cu ei, dar Toni Kroos nu apare în grupul din această celebră fotografie. Ce făcea? Își scotea ghetele pe banca din vestiar, departe de toată euforia. „Pe dinăuntru sunt la fel de fericit precum ceilalți, dar nu sunt genul de persoană care să o arate prea mult. Nu îmi lipsește această poză din colecție, nu trebuie să fiu eu în centrul bucuriei”, a explicat Kroos. 

Fostul său agent, Max Geis, a povestit o întâmplare în aceeași notă: „De Crăciun în 2014 am vrut să-i dau cadou un tablou cu el ținând în brațe Cupa Mondială. Nu am găsit niciuna! Nici de pe teren, nici din vestiar”.

Ulterior, Kroos s-a pozat cu trofeul pentru o ședință foto Getty Images și s-a descoperit și o poză de grup cu el, Howedes, Goetze și cupa, dar niciuna doar cu el și trofeul.

VIDEO+FOTO S-a retras Diego Forlan » Meci de vis în Uruguay, cu staruri internaționale: Cine a fost cel mai ovaționat după Forlan + Suarez a jucat portar și a avut câteva reflexe extraordinare :D

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (4)
rooster_adevarat
rooster_adevarat  •  29 Decembrie 2019, 22:27

Alta dovada de profesionalism tipic gesepe...o traducere a unui articol publicat de altii

88gore88
88gore88  •  29 Decembrie 2019, 21:54

La polul opus cred ca se afla Ad Mutu... Deși n-a cucerit trofee era în prim-plan zilnic...

hansolo10
hansolo10  •  29 Decembrie 2019, 16:43
Postat de valeri_gazzaev_is_back pe 29 Decembrie 2019, 16:29

O versiune din fotbal a lui Kimi Raikkonen. Bravo, Iceman !

daca era asa cum spune el nu accepta niciodata sa se faca documentarul ala. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează