INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LAS PALMAS - BARCELONA 1-1

VIDEO+FOTO Catalanii acuză arbitrul după egalul cu o echipă aflată la retrogradare: "Un penalty invizibil ne-a provocat mult rău. Și acum ne gândim cine a făcut acel penalty"

Foto: Reuters +4   FOTO
Foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 02 martie 2018 11:57

Antrenorul Ernesto Valverde îi reproșează "centralului" Mateu Lahoz faptul că nu l-a eliminat pe portarul gazdelor, care a oprit mingea cu mâna în afara careului la cursa lui Luis Suárez.

Ai treilea egal al Barcelonei în ultimele cinci etape. Toate împotriva unor echipe din a doua jumătate a clasamentului: 1-1 pe terenul lui Espanyol, 0-0 acasă cu Getafe și, joi seară, 1-1 în Canare cu Las Palmas (locul 18 din 20), care se zbate să scape din zona retrogradării. Mai sunt doar cinci puncte în fața lui Atletico. Și madrilenii vin duminică pe Camp Nou.

Vezi VIDEO cu golurile partidei!

"Era o fază pe care o văzusem foarte clar"

Catalanii îl acuză pe arbitrul Mateu Lahoz pentru remiza din Gran Canaria. La 0-1, în minutul 45, Luis Suárez a scăpat singur spre careul advers. Chichizola a ieșit dincolo de 16 metri, a încercat să respingă cu piciorul, a greșit și, realizând că mingea îl va depăși, iar atacantul va avea în față doar poarta goală, goalkeeperul a făcut henț. Eliminare clară. În loc de cartonașul roșu, "centralul" a fluierat sfârșitul reprizei.

"Am protestat, era normal. Am cerut explicații și celui de-al patrulea oficial, și arbitrului", a declarat Ernesto Valverde. "Era o fază pe care o văzusem foarte clar, un henț evident, și nu înțeleg cum de nimeni nu a observat-o".

 28754792 10210785682222923 1320076978 o

Henț la Digne. "Involuntar"

Antrenorul blaugrana era la fel de supărat și din cauza loviturii de pedeapsă date de Lahoz pentru Las Palmas, imediat după pauză. După un corner la care Vermaelen a căzut, cerând fault în atac, mingea a ricoșat din bară și i-a șters antebrațul lui Digne.

"Involuntar", a comentat Mundo Deportivo. "Un penalty invizibil ne-a provocat mult rău, a strecurat îndoiala în jocul nostru. Și acum ne gândim cine l-a făcut. Încă nu știm", a spus Valverde, ironic. "Nu caut scuze. Dar, după acel gol, Las Palmas a prins putere, încredere". 

28640949 10210785682302925 1197173587 o

A fost penalty la Iniesta

Barcelona critică arbitrajul, însă Lahoz a și favorizat o dată echipa catalană. În minutul 16, la 0-0, Iniesta a oprit mingea cu mâna (foto) la centrarea lui Aguirregaray. Henț voluntar, pentru că Iniesta văzuse balonul, întinzând brațul stâng spre el, deși căpitanul blaugrana se afla în săritură. "Centralul" a râs și a lăsat jocul să continue. 

28695847 10210785682742936 1605667444 o

6 puncte a pierdut Barcelona în ultimele 5 etape

6 victorii la rândare Atletico Madrid în campionat

"Faza penaltyului lor mi s-a părut indescifrabilă de la marginea terenului. Dar se întâmplă și astfel de lucruri. Rămân cu un gust amar după acest egal. Nu ne rămâne decât să o batem pe Atletico. Oricum trebuia să o facem" Ernesto Valverde, antrenor Barcelona

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Superliga
Blestemul accidentărilor continuă! Titularul de la FCSB, OUT până în 2025 » Campioana primește o nouă lovitură grea
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Superliga
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru
Campionate
Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Stadionul din Pripyat, de lângă Cernobîl, arată într-un mod incredibil: ce a crescut în locul gazonului, la 38 de ani de la dezastru

Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”


Comentarii (1)
954215071297337
Rosca Stelus  •  02 Martie 2018, 13:30

Mateu Lahoz, un golan de genul celor de pa la noi, (de-alde Avram), pe care ar trebui sa vi-l amintiti de la meciul Urziceni-Dinamo !!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează