Articol de Ioana Mihalcea - Publicat duminica, 03 februarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 04 noiembrie 2013 01:48
Victorie mare pentru Granada lui Gabriel Torje, 1-0 cu Real Madrid! Culmea, unica reuşită a meciului a fost adusă de autogolul golgeterului Cristiano Ronaldo, care a marcat astfel primul său gol în proprie poartă din carieră.
VEZI AICI IMAGINI VIDEO DE LA MECI!
Momentul s-a petrecut în minutul 21, cînd Ronaldo a sters cu capul o centrare de pe partea stîngă, mingea păcălindu-l pe Diego Lopez şi intrînd în poartă.
Madrilenii au presat pentru a reuşi egalarea, dar ratările lui Benzema, Ronaldo şi Callejon au fost singurele momente importante.
La gazde, Torje a jucat 87 de minute, înlocuit pe final de Juanma Ortiz, în aplauzele întregului stadion, care i-a scandat numele în picioare.
Real Madrid rămîne pe locul 3, cu 43 de puncte, la 15 de Barca, care joacă mîine la Valencia. Granada este pe locul 15, la egalitate cu Zaragoza lui Săpunaru, 23 de puncte, la doar 3 de primul loc retrogradabil, pe care îl ocupa înainte de acest meci. Etapa viitoare, Real Madrid joacă acasă cu Sevilla, iar andaluzii vor evolua în deplasarea de la Deportivo la Coruna.
40 de ani au trecut de la ultima victorie pe teren propriu a Granadei cu Real Madrid
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul