Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 05 iulie 2015 00:00
Atacantul de 31 de ani a devenit primul peruan cu cel puțin 4 goluri la două ediții ale Copei. După hat-trick-ul din ”sferturi” cu Bolivia, a închis tabela într-o victorie clară contra fostei vicecampioane din 2011.
Peru se uită de sus spre Brazilia, Uruguay și Paraguay, ultimele două chiar finalistele ediției trecute. Los Incas și-au apărat locul 3 din 2011, după un turneu remarcabil, încheiat vineri noaptea cu 2-0 contra vicecampioanei Paraguay.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
10 goluri la 3 ediții de Copa
O finală mică în care a strălucit iarăși Paolo Guerrero, ce a reușit jumătate din golurile selecționatei lui Gareca la competiția din Chile. La Concepcion, l-a dat pe al patrulea, ajungînd la 10 în total la Copa America și devenind, totodată, primul peruan ce înscrie de cel puțin patru ori la două ediții (în 2011 realizase 5 goluri!).
Paolo a risipit emoțiile în final pe un contraatac, cu o execuție printre picioarele portarului Villar. Și a încheiat a doua repriză cum o și începuseră peruanii, Carrillo rupînd echilibrul printr-un voleu de la marginea careului.
Cea mai slabă apărare
De altfel, Paraguay, fără Santa Cruz și Derlis Gonzalez (accidentați cu Argentina), n-a pus mari probleme decît la jumătatea părții secunde, cînd Edgar Benitez, contrat excelent de Ascues, a țintit bara. Era greu să spere la mai mult: cea mai slabă apărare (12 goluri primite) și un succes în ultimele 14 partide la Copa, 1-0 cu Jamaica.
Fan pătruns în teren
Incident rar la Copa America. Un suporter al selecționatei lui Gareca a vrut să sărbătorească pe gazon medalia de bronz a favoriților. El a profitat de lipsa de vigilență a stewarzilor și a defilat cu steagul național peruan. Cu destule eforturi, a fost prins și imobilizat de un agent de securitate, finala mică reluîndu-se fără probleme.
"Am terminat turneul cîștigînd meritat finala mică. Am format un ADN al acestei echipe și am pus bazele pentru un traseu solid și în preliminariile CM"
Ricardo Gareca, seelecționer Peru
25 de goluria marcat Guerrero pentru "naționala" peruană, unu mai puțin ca legendarul Cubillas, liderul all-time
7 goluridintre ultimele 11 reușite de reprezentativa statului Peru la Copa America îi aparțin lui Paolo Guerrero
PERU - PARAGUAY 2-0
(Carrillo 48, P. Guerrero 89)
PERU: Gallese - Advincula, C. Ramos, Ascues, J. Vargas - Ballon, Lobaton (58 Yotun) - Carrillo (9+1 Hurtado), Reyna (84 J. Sanchez), Cueva - P. Guerrero. Antrenor: R. Gareca
PARAGUAY: Villar - M. Caceres, Da Silva, P. Aguilar, Samudio - Ortigoza (64 Ortiz), V. Caceres (59 Aranda) - Bobadilla, O. Martinez (57 E. Benitez), O. Romero - Barrios. Antrenor: R. Diaz
A arbitrat Raul Orozco (Bolivia)