Articol de GSP - Publicat sambata, 08 martie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 08 martie 2014 22:31
Samuel Eto'o n-a ratat ocazia să-i răspundă cu aceeaşi monedă lui Jose Mourinho, după ce antrenorul său l-a ironizat.
Camerunezul a deschis scorul în meciul Chelsea - Tottenham, scor 4-0 şi a ales un mod amuzant de a celebra reuşita: a mers la fanionul de la colţul terenului şi a simulat un bătrîn care se sprijină în baston.
Mourinho declarase de curînd că "Eto'o are 32 de ani, sau 35, cine ştie?", ironizînd controversele în privinţa vîrstei jucătorilor africani. Totuşi, cei doi sînt buni prieteni, acesta fiind şi motivul pentru care antrenorul portughez şi-a permis această glumă.