Articol de GSP - Publicat joi, 23 ianuarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 23 ianuarie 2014 13:07
În meciul cu numărul 400 în tricoul Barcelonei, argentinianul Lionel Messi a propulsat echipa catalană spre o victorie cu 4-1 la Levante, în manşa tur a sferturilor de finală din Cupa Regelui. Messi nu şi-a trecut numele pe tabela marcatorilor, dar a dat 3 pase de gol pentru hattrickul lui Cristian Tello ( VIDEO AICI)
La 26 de ani, Lionel Messi a bifat o performanţă pe care unii nu o ating într-o carieră. Cu 400 de prezenţe în tricoul blaugrana, cel mai bun marcator din istoria Barcelonei, 331 de goluri, a strălucit prin generozitate în manşa tur a sferturilor de finală din Cupa Regelui.
După o primă repriză în care El Zhar ('31) a marcat şi s-a asigurat că Levante intră în avantaj la pauză, Messi şi-a amintit că echipa din Valencia a ţinut-o în şah pe Barcelona, în La Liga, cu doar 4 zile în urmă, atunci cînd jucătorii lui Gerardo Martino au remizat, 1-1.
Messi a provocat autogolul lui Juanfran ('53), după care a început să confecţioneze pase cîştigătoare pentru Cristian Tello ('60, '81, '86). Tello, atacant spaniol în vîrstă de 22 de ani, este pe lista scurtă a lui Arsene Wenger, antrenorul lui Arsenal, prezent în tribună la acest meci, şi a dat dovadă de multă abilitate în faţa porţii.
Un alt sărbătorit al zilei a fost fundaşul dreapta Dani Alves, cel care a bifat borna de 700 de meciuri ca profesionist. Atletico Madrid şi Athletic Bilbao se întîlnesc astăzi, de la ora 22:00, în timp ce pînă acum, în celelalte sferturi, s-au înregistrat următoarele scoruri: Real Sociedad-Santander 3-1 şi Espanyol-Real Madrid 0-1.