Articol de GSP - Publicat sambata, 27 iulie 2019 14:25
Amicalul dintre Juventus și starurile din K-League (3-3) a produs un moment amuzant. După ce brazilianul Cesinha a înscris, alți doi colegi i s-au alăturat și au celebrat reușita în stilul lui Cristiano Ronaldo (34 de ani), aflat pe banca de rezerve.
Cesinha (29 de ani, mijlocaș ofensiv), fotbalistul lui Daegu FC, a înscris golul 3 al meciului, dar ce a urmat după a reprezentat cea mai interesantă fază a amicalului. Trei fotbaliști care evoluează în Coreea de Sud l-au imitat pe Cristiano, care a fost vizibil amuzat de gestul adversarilor săi.
Jus wait for Ronaldo's reaction when Cesinha scores and celebrates with his celebration pic.twitter.com/n8i6iVqJup
— Pirate™ (@PirateMulwana) July 27, 2019
La sfârșit, Cesinha a declarat că s-a bucurat astfel tocmai pentru că îl apreciază enorm pe superstarul portughez, căruia i-a cerut tricoul după meci.
RONALDO, IRONIZAT DE FANII DIN ASIA
Cristiano Ronaldo trebuia să evolueze în acest meci cel puțin 45 de minute, conform unui precontract, însă a rămas pe bancă până la sfârșitul jocului.
Se pare că acest amănunt i-a înfuriat pe fanii asiatici, care l-au fluierat și au strigat pe parcursul meciului numele lui Leo Messi.
Amicalele lui Juventus din această vară:
- 2-3 vs. Tottenham
- 2-1 vs. Inter
- 3-3 vs. K-League All-Stars
Citește și:
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat