Articol de GSP - Publicat duminica, 14 septembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 14 septembrie 2014 10:23
Iker Casillas nu are linişte la Madrid. Aseară, goalkeeperul de 33 de ani a fost fluierat de către propriii fani, reproşîndu-i-se golurile primite în meciul pierdut pe "Santiago Bernabeu", scor 1-2.
După primul gol încasat, de la Tiago, în minutul 10, o parte a celor prezenţi la meci l-a fluierat la fiecare atingere de balon pe fotbalistul care joacă de 15 ani în tricoul madrilenilor, timp în care a bifat 684 de meciuri! Ronaldo a egalat din penalty, în minutul 26, iar Arda Turan a stabilit scorul final, în minutul 76.
Nici preşedintele clubului nu a scăpat de furia fanilor, unii cerîndu-i demisia.
La final, oarecum resemnat, căpitanul formaţie "blanco" a acceptat reacţia suporterilor şi a declarat că îi înţelege: "Fanii sînt dezamăgiţi, e un eşec care ne doare atît pe noi, cît şi pe ei. Nu ne-am ridicat la înălţimea partidei.
Publicul e stăpînul nostru. Dacă fanii cred că trebuie să fluiere, trebuie să accept şi să continuu să muncesc. Ei au tot dreptul să se manifeste, iar mie nu-mi rămîne decît să răspund în singurul fel în care ştiu s-o fac: jucînd fotbal".
Declaraţia care a iscat însă multe discuţii a fost cea portughezului Pepe. Acesta a spus: "Eu n-am auzit acele fluierături, dar dacă aşa a fost, publicul are întotdeauna dreptate".
Eşecul cu Atletico Madrid a fost al doilea în 3 etape. Runda trecută, madrilenii au pierdut, 2-4, în faţa lui Real Sociedad şi se află pe poziţia a 12-a în clasamentul La Liga, unde primele 3 locuri sînt ocupate de Barcelona, Atletico Madrid şi Celta Vigo.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat