INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Walter Zenga îi face reclamă românului: „Este de luat. A făcut un sezon excelent!”

Walter Zenga +30   FOTO
Walter Zenga

Articol de - Publicat miercuri, 10 iulie 2024 20:52 / Actualizat miercuri, 10 iulie 2024 22:32

Ionuț Radu (27 de ani), portarul român aflat încă un sezon sub contract cu Inter, i-a fost propus de celebrul Walter Zenga lui Empoli. „N-aș sta prea mult pe gânduri și l-aș transfera pe Radu”, a declarat unul dintre cei mai mari foști goalkeeperi italieni și acum șomer după despărțirea de Emirates Club, la emisiunea Calciomercato - L'Originale.

Ionuț Radu se află pe lista a două formații din Serie A care au în lot sau au inclus fotbaliști români, dar deocamdată contactele nu se concretizează în negocieri pentru semnarea unui contract.

Legitimat până pe 30 iunie 2025 la Inter, Ionuț Andrei Radu s-a întors la campioana Italiei după încă un sezon dezamăgitor, petrecut mai mult pe banca de rezerve la Bournemouth. Și speră să-și găsească o echipă unde să joace titular, pentru a reintra în circuitul naționalei, pe care a pierdut-o și de unde Edi Iordănescu l-a exclus din calcule pentru Euro 2024.

Inter l-ar vinde pe Ionuț Radu cu 3 milioane

Walter Zenga îi face reclamă românului: „Este de luat. A făcut un sezon excelent!”
Ionuț Radu încă aparține de Inter, până în 2025 / Foto: Imago

Goalkeeperul de 27 de ani, fost căpitan al reprezentativei U21 și semifinalist la Euro 2019, a intrat la începutul acestei luni pe radarul lui Empoli, squadra în care a evoluat pentru un sezon Răzvan Marin, sub formă de împrumut (a revenit deja la Cagliari).

Trupa toscană are nevoie de un portar cu experiență, după ce titularul Elia Caprile s-a întors la Napoli, și îl poate transfera pe internaționalul cu patru selecții în această vară. Fie printr-un nou împrumut, fie cumpărându-l, așa cum își dorește Radu!, prețul fiind de circa 3 milioane de euro.

5meciuri integrale a avut Ionuț Radu în poarta lui Bournemouth. N-a mai jucat pentru „cireșe" de opt luni, de la 1-6 cu Manchester City

Walter Zenga îl preferă pe Radu unui olandez!

Potrivit informațiilor publicate pe rețelele sociale de Gianluca Di Marzio, specialist în mercato, Empoli discută transferul unui goalkeeper din MLS. Este vorba despre Maarten Paes, neerlandezul de 26 de ani ce apără la FC Dallas, care l-a adus, acum două sezoane, de la Utrecht cu un milion de euro. Varianta nu este însă agreată de Walter Zenga, care l-a propus, în schimb, pe Ionuț Radu.

Agenția FCinternews.it scrie că „Omul Păianjen", legendarul fost portar italian și al lui Inter (58 de selecții în Squadra Azzurra și 473 de meciuri și 4 trofee între buturile nerazzurrilor), a declarat în cadrul emisiunii "Calciomercato - L'Originale" că „Radu este de luat!". Și ce-l recomandă? „A făcut un sezon excelent în Ligue 1", referirea fiind la cele 17 partide de la Auxerre.

Un fost antrenor interist: „Un tânăr foarte talentat"

Nu doar Zenga, antrenor care a rămas liber de contract după ce s-a despărțit pe 23 aprilie 2024 de Emirates Club, îi apreciază calitățile goalkeeperului român, ci și un fost tehnician cu portarii de la Inter Primavera.

Stefano Vecchi, în prezent la cârma Vicenzei, și-a amintit că Michele Di Gregorio, adus de Juventus pentru a-l înlocui pe Wojciech Szczęsny, sub formă de împrumut de la Monza (cu obligație de cumpărare peste un an pentru 14,3 milioane de euro), era în spatele lui Ionuț Radu:

„În primul sezon, 2014-'15, Michele a fost sub vârstă și era pe poziția a treia. Ghinionul său a fost să concureze cu Ionuț Radu, un tânăr foarte talentat și la vremea aceea mult mai bine pregătit". Radu ar mai avea o variantă, să revină la Genoa, care caută portar după ce l-a vândut (chiar la Inter) pe Josep Martinez (26 de ani) în schimbul sumei de 13,5 milioane de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Rednic a făcut scandal cu arbitrul la finalul meciului: „Ai dat prea ușor penalty, abia așteptai să cadă!”. A continuat tirada și la flash-interviu: „Au căzut în capcană și cei de la VAR, și el”
Superliga
Mircea Rednic a făcut scandal cu arbitrul la finalul meciului: „Ai dat prea ușor penalty, abia așteptai să cadă!”. A continuat tirada și la flash-interviu: „Au căzut în capcană și cei de la VAR, și el”
Mihai Stoica a ieșit la atac după ce a văzut lotul lui Lucescu: „Fotbalul nu e așa simplu cum pare”
Nationala
Mihai Stoica a ieșit la atac după ce a văzut lotul lui Lucescu: „Fotbalul nu e așa simplu cum pare”
Declaraţii halucinante ale portarului de la UTA: „Eu am 70 de intervenţii, dar colegii nici nu ajung la poartă!
Superliga
Declaraţii halucinante ale portarului de la UTA: „Eu am 70 de intervenţii, dar colegii nici nu ajung la poartă!"

Top alimente care ne pot îmbunătăți viața sexuală, de la Cristian Mărgărit, nutriționist cu o experiență de peste 20 de ani: „În loc să căutăm să creștem testosteronul, mai bine eliminăm lucrurile care îl scad”

Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”


Comentarii (5)
barghierimihai49
barghierimihai49  •  11 Iulie 2024, 10:43

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

666piturca
666piturca  •  10 Iulie 2024, 23:29
Postat de mega2005 pe 10 Iulie 2024, 22:09

Un portar talentat care nu a rupt gura targului,...inca!! E timpul sa o faca!!

Cam greu… deja are 64 de ani…

zb59
zb59  •  10 Iulie 2024, 23:17

Si eu care credeam ca este vorba de “regele” jr! Rusine, Zenga!:))

Vezi toate comentariile (5)
Comentează