INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Zidane nu renunţă la câştigarea titlului în La Liga: 'Vom lupta până la capăt. E complicat, dar nu imposibil!'

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat vineri, 02 martie 2018 22:49

Deşi echipa sa se află la 15 puncte în spatele liderului Barcelona, când mai sunt doar 12 etape de disputat din acest sezon de La Liga, Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, crede că titlul este încă un obiectiv realizabil pentru formaţia de pe "Santiago Bernabeu".

La conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Getafe, din runda cu numărul 27 a campionatului spaniol, Zizou a insistat că elevii săi trebuie să se gândească doar la acest meci şi nu la cel de marţi, cu PSG, din returul optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

"Trebuie să evoluăm bine mâine apoi vom avea timp să ne întoarcem atenţia către ziua de marţi. Trebuie să câştigăm meciuri pentru a putea spera la câştigarea unui trofeu la sfârşitul sezonului. La fiecare trei zile avem un meci şi suntem nevoiţi să le câştigăm pe toate. Dacă plecăm de fiecare dată cu o mentalitate de învingători, motivaţi şi focusaţi doar la următorul joc, putem obţine ceva.

Probabil toată lumea consideră că este încheiat campionatul, dar în fotbal nu trebuie să renunţi niciodată. Asta trebuie să facem şi noi. Vom lupta până la sfârşitul campionatului. Este complicat, dar nu imposibil", a declarat Zidane, potrivit goal.com.

Pentru partida de sâmbătă, cu Getafe, de la ora 21:45, tehnicianul francez îl va avea din nou la dispoziţie pe brazilianul Marcelo, însă nu se va putea baza pe mijlocaşii Toni Kroos şi Luka Modric, care au şanse reduse de a se recupera pentru partida cu Paris Saint-Germain, de marţi, 6 martie, anunţă Marca.

3
este poziţia ocupată de Real Madrid în La Liga, la 15 puncte în spatele Barcelonei şi la 10 depărtare de Atletico Madrid

Surse: realmadrid.comdailymail.co.ukgoal.commarca.com

Fii parte din redacția noastră! Jurnalisport e un proiect inovativ GSP, susținut de Google. În fiecare lună, GSP îi va recompensa pe cei mai performanți useri Jurnalisport. Aici ai toate detaliile!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Campionate
Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
Liga 2

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”
Stiri extrasport
Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”

Comentarii (6)
bodrin
bodrin  •  03 Martie 2018, 15:01

Orice sportiv trebuie sa lupte pana la capat. Acest comportament il onoreaza mai mult decat pozitia, la un moment dat, in clasament.

fibra
fibra  •  03 Martie 2018, 09:53

Mai plauzibil locul 4.

mosvasile
mosvasile  •  03 Martie 2018, 08:27

Es muy simple!Con una sola condicion!Sa bata pe Getafe si pe urma pe toti, iar Barcelona si Atletico sa plece in vacanta!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează