Articol de GSP - Publicat miercuri, 07 decembrie 2022 17:43 / Actualizat miercuri, 07 decembrie 2022 17:47
Rezervă în meciul Portugalia - Elveția 6-1 din optimile CM 2022, Cristiano Ronaldo s-a aflat în centrul atenției și azi, la o zi după meci.
Deși a jucat doar 20 de minute în partida de marți seară, Cristiano Ronaldo s-a antrenat azi alături de titulari, anunță Mundo Deportivo.
Cristiano Ronaldo nu s-a antrenat cu rezervele Portugaliei după 6-1 cu Elveția
Selecționerul Fernando Santos a împărțit la antrenamentul azi lotul Portugaliei în două grupuri. Titularii s-au antrenat în sala de forță, iar rezervele s-au antrenat normal.
Doar că starul de 37 de ani, care nu a acuzat probleme medicale, s-a antrenat alături de titulari, în sala de forță, nu cu rezervele.
Cristiano Ronaldo, după ce Portugalia a învins-o clar pe Elveția: „Prestație de lux”
După fluierul final, Ronaldo a părut supărat. Nu a stat mult timp alături de colegi, preferând să părăsească terenul în timp ce aceștia sărbătoreau victoria. Ulterior, a publicat pe contul său de Instagram o postare care a adunat aproape 11 milioane de aprecieri.
„Zi incredibilă pentru Portugalia, cu un rezultat istoric în cea mai mare competiție fotbalistică din lume. O prestație de lux a unei echipe pline de talent și tinerețe. Echipa noastră națională trebuie felicitată. Visul este viu! Până la sfârșit! Hai, Portugalia!”, a scris Ronaldo.
„Cristiano trebuie să audă adevărul”
Ultima oară când a fost Ronaldo rezervă la națională într-un turneu final de Mondial sau Euro? La CE 2008. De atunci, Cristiano a fost titular în 31 de meciuri consecutive.
Până marți seară. Gary Neville, fostul său coleg și căpitan la Manchester United, i-a transmis un mesaj dur la ITV:
„Selecționerul Santos are o relație incredibilă cu Ronaldo de opt ani. Mulți fani nu vor să-i spună adevărul, dar el trebuie să-l audă. Finalul său de carieră devine urât. Cât a putut greși antrenorul lui Juventus? Cât a putut greși managerul lui United? Cât a putut greși selecționerul Portugaliei? Toți au acționat la fel față de el”.
VIDEO Pe stadion la Portugalia - Elveția, trimisul GSP a observat un detaliu inedit la Cristiano Ronaldo: „Mi-era milă, chiar rușine”
Citește și:
Proiect de lege împotriva lui Leo Messi în Mexic » O deputată vrea să-l declare persona non grata