INTERNATIONAL  »  CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL 2022 - STIRI  »  ȚĂRILE DE JOS - SUA 3-1

Fotbal, nu soccer! Țările de Jos sunt în sferturi la Mondial, după victoria cu SUA

Țările de Jos - SUA, în „optimile” Campionatului Mondial, live
Țările de Jos - SUA, în „optimile” Campionatului Mondial, live

Articol de GSP - Publicat sambata, 03 decembrie 2022 16:30 / Actualizat sambata, 03 decembrie 2022 20:23

Țările de Jos s-au impus în fața SUA, scor 3-1, iar batavii s-au calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar.

Programul complet de la Campionatul Mondial

Americanii au început bine partida și au ratat prima mare ocazie. Christian Pulisic a primit o pasă în interiorul careului, în minutul 3, însă a tras în portarul olandezilor, Andries Noppert. 

Batavii au fost însă cei care au deschis scorul prin Depay (10). Denzel Dumfries a fost găsit excelent în banda dreaptă, și i-a pasat în careu lui Memphis Depay. Vedeta care e mai mult rezervă la Barcelona l-a învins pe Matt Turner cu un șut plasat, la colțul lung, de la aproximativ 14 metri. 

Țările de Jos sunt în sferturi la Campionatul Mondial din Qatar

Același Dumfries a contribuit decisiv și la a doua reușită a batavilor, semnată de Daley Blind. Fotbalistul lui Inter a pasat balonul în mijlocul careului, iar Daley Blind a trimis mingea în plasă, cu piciorul drept, fără șansă pentru Turner. 

Americanii au început bine partea secundă. În minutul 49, Ream a ajuns la o centrare venită din colțul careului. Stoperul lui Fulham a trimis balonul spre poarta lui Noppert, însă Cody Gakpo a reușit să respingă mingea de pe linia porții. Un minut mai târziu, Ream a fost aproape de a-și trimite balonul în propria poartă, după ce a deviat o centrare venită din gheata lui Dumfries. Turner a fost însă la post și i-a ținut pe americani în joc. 

În minutul 75, americanii au ratat o șansă uriașă. Memphis Depay a trimis total aiurea spre propria poartă, Wright a recuperat balonul, l-a driblat pe Noppert, însă Ake a reușit să scoată mingea în corner, de pe linia porții. 

Doar 5 minute de speranță pentru americani

Un minut mai târziu, Haji Wright a reușit să reducă din diferență pentru americani. Christian Pulisic a centrat din banda dreapă, iar atacantul de la Antalyaspor a deviat norocos balonul în poartă.

Doar 5 minute au sperat americanii la revenire. Denzel Dumfries a pecetluit soarta partidei (81). Daley Blind a trimis o centrare din banda stângă, iar fundașul lui Inter, autor a două pase de gol în această seară, a trimis balonul în plasă, nemarcat, din 6 metri.

S-a terminat astfel 3-1 pentru batavi, care vor înfrunta în sferturile de finală câștigătoarea partidei Argentina - Australia.

Țările de Jos - SUA 3-1

Foto: Cele mai spectaculoase fotografii din timpul partidei Țările de Jos - SUA

+6 FOTO

Țările de Jos - SUA, echipe de start:

Țările de Jos: Noppert - Timber, Van Dijk, Ake - Dumfries, De Roon, F. De Jong, Blind - Klassen - Gakpo, Depay 
Rezerve: Pasveer, Bijlow - Berguis, Bergwijn, L. De Jong, De Ligt, De Vrij, Frimpong, Janssen, Koopmeiners, Lang, Malacia, Simons, Taylos, Weghorst 
Selecționer: Louis van Gaal

SUA: Turner - Dest, Zimmerbam, Ream, Robinson - McKennie, Adams, Musah - Weah, Ferreira, Pulisic 
Rezerve: Johnson, Horvath - Aaronson, Acosta, Carter, De La Torre, Long, Moore, Morris, Reyna, Roldan, Scally, Wright, Yedlin 
Selecționer: Gregg Berhalter

Khalifa International Stadium, Ar-Rayyan
Arbitru: Wilton Sampaio (Brazilia)

Etapa ,

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

„Vasili e modelul lui Valentin, puțini știu” » Un expert în dictatura familiei Ceaușescu, interviu în Gazetă: „E o minciună că a stat departe de politică!”

„Eram convins că produc miracolul, dar mă rodea stomacul” » Cine este Ion Alexe, singurul român care l-a înfruntat pe marele George Foreman: „Mi-a spart arcada, și eu pe-a lui. Mi-am spus: e momentul!”


Comentarii (5)
alexiosas  •  03 Decembrie 2022, 21:43

nu apare intrebarea : de ce au pierdut americanii? le era frica ca o joace inpotriva Argentinei sau de canguri se temeau mai mult?

adriann_  •  03 Decembrie 2022, 19:07

La golul 3 al olandezilor am ras in hohote, asa ceva nu vezi la noi nici la U16 :)) Bietul Pulisic cred ca a intrat in depresie cand a vazut alaturi de ce fundas de banda trebuie sa joace :))

alin.gabriel  •  03 Decembrie 2022, 19:01

Deabia astept un sfert Argentina - Tarile de Jos, asta presupunand ca sud-americanii se vor califica in sferturi. Ambele echipe au inscris cate cinci goluri in grupe, marcand in fiecare meci. Batavii au mai inscris inca de trei ori impotriva SUA. Sper sa avem parte de un meci deschis cu mult goluri. Personal, mi-ar placea ca olandezii sa castige, insa cred ca Argentina est favorita.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează