Articol de GSP - Publicat duminica, 13 iunie 2010 00:00
Repartizată în grupa a 4-a de calificare a zonei UEFA, Germania nu a avut emoţii pentru calificarea la Campionatul Mondial. De fapt, tot ce trebuia să facă formaţia lui Joachim Low era să depăşească Rusia, singura contracandidată cu pretenţii la calificare.
Debutul în forţă, cu un succes facil în Liechtenstein (6-0), le-a asigurat nemţilor liniştea necesară pentru a aborda cu încredere şi restul jocurilor. A urmat însă un egal surprinzător, 3-3 în Finlanda, cu Klose marcînd toate cele trei goluri şi aducînd egalarea cînd mai erau de jucat mai puţin de 10 minute.
Victoria în faţa Rusiei pe propriul teren i-a readus pe nemţi în pole-position pentru calificare. Urmează şase victorii consecutive: două cu Ţara Galilor, o nouă distracţie în faţa Liechtensteinului, două succese cu Azerbaidjan şi victorie din nou cu Rusia graţie aceluiaşi Miorslav Klose.
Nici pe teren propriu "Mannschaft" nu reuşeşte să depăşească Finlanda, egalînd la 1 în minutul 90 prin Podolski, dar calificarea fusese jucată de mult. Meciurile-cheie se jucaseră contra Rusiei, echipă pe care "panzerele" au depăşit-o cu patru puncte în clasamentul final.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!