Golgeterii Mondialului » Garrincha, Vava, Leonel Sanchez, Drazan Jerkovici, Valentin Ivanov, Florian Albert - Chile 1962

La doar o ediţie distanţă de performanţa reuşită de Just Fontaine în Suedia, 13 goluri marcate, Campionatul Mondial de Fotbal din Chile a avut parte de nu mai puţin de şase golgheteri: Garrincha, Vava, Florian Albert, Valentin Ivanov, Drazan Jerkovic şi Leonel Sanchez. Cu toate acestea, aceştia au înscris doar câte 4 goluri fiecare – cea mai scăzută performanţă a vreunui golgheter al CM.

Începem cu brazilienii Vavá şi Garrincha, cei doi fiind primii jucători care câştigă atât titlul de campion mondial, cât şi cel de golgheter al competiţiei. Colegi în atacul Braziliei, însă rivali la nivelul echipelor de club (Garrincha evolua la Botafogo, în timp ce Vavá la Vasco da Gama), cei doi au fost unii din artizanii succesului naţionalei “Cariocas”.

Despre Garrincha, celebru datorită faptului că avea piciorul stâng cu şase centimetri mai scurt, se spune că ar fi fost cel mai mare dribler din toate timpurile.

Deşi nu a jucat fotbal la nivel profesionist până la 18 ani, acesta i-a convins pe cei de la Botafogo să îl ia în echipă după ce, în timpul primului antrenament, i-a fascinat pe toţi cu tehnica sa ireproşabilă şi mai ales pentru că l-a întors pe toate părţile pe marele Nilton Santos, fundaşul de fier al echipei naţionale.

Un adevărat “vitezist”, Garrincha i-a fost de mare folos lui Vavá. Urcat în atac de către Feola alături de vârful de meserie al Braziliei după ce marele Mazzola îşi ieşise din formă, Garrincha a format un excelent cuplu de atac cu fotbalistul lui Vasco.

Astfel că cei doi campioni mondiali din 1958 au încercat să repete performanţa Italiei din perioada interbelică şi să câştige două titluri mondiale consecutive. Şi au reuşit.

Chiar dacă nu au marcat niciun gol în cele trei meciuri din faza grupelor, cei doi şi-au dat în petec în sferturile de finală. Mel Hopkins, fundaşul stânga al Ţării Galilor de la CM din 1958, trăgea semnalul de alarmă în tabăra echipei britanice care avea să întâlnească Brazilia în antepenultimul act :”Acest Garrincha este un fenomen – când îi vezi corpul luând-o într-o parte şi picioarele în cealaltă, ai zice că este un infirm. Ei bine, nu este, dar cum poate să joace fotbal ! O încântare! Nu am mai văzut un fotbalist cu o asemenea tehnică şi viteză! Este mult mai periculos decât Pele”.

Şi avusese dreptate. Ron Springett, goal-keeper-ul lui Sheffield United, scotea balonul din poartă după doar o jumătate de oră de joc. Deşi vârful lui Inter Milano, Hitchens, egala după doar câteva minute, în scenă avea să intre celălalt “killer” din atacul Braziliei.

“Forţă, putere de pătrundere, şi un şut năprasnic” – scurt şi la obiect. Aceasta era descrierea lui Vava, omul care înscria cu atâta uşurinţă încât i-a făcut pe englezi să exclame după al doilea gol : “It’s all over, folks”. A urmat încă un gol marcat de Garrincha, pentru a păstra o diferenţă care să arate şi peste ani că, într-adevăr, Brazilia merita să învingă naţionala “Albionului”.

Semifinala împotriva gazdei Chile a fost o partidă de vis : aproape 80.000 de oameni, printer care şi preşedintele ţării organizatoare, veniseră să asiste la partida împotriva campioanei mondiale.

Iar Garrincha a “detonat” bomba în chiar minutul 9 : şut extraordinar, la vinclu, de la marginea careului, iar publicul de pe Estadio Nacional amuţise. Însă acest veritabil magician al balonului vroia cu tot dinadinsul să arate că ştie să înscrie cu orice parte a corpului, nu doar cu piciorul folosit pe post de baghetă.

Şi a făcut-o şi cu capul, deşi avea doar 1 metru şi 69 de centimetri. Adică exact înălţimea pe care o are, ca un exemplu de fotbalist contemporan, Petre Marin. Şi a înscris înălţându-se din mijlocul unui careu plin cu fotbalişti chilieni, disperaţi să nu primească al doilea gol.

Senzaţionalul gol marcat de Toro, cu trei minute înainte de finalul primei reprize, nu a făcut decât să le dea apă la moară brazilienilor. Şi, pentru că în prima parte maestru de ceremonii a fost Garrincha, în repriza secundă a intrat în scenă Vavá.

Acesta a refăcut diferenţa de două goluri cu un “cap” din mijlocul careului mare al gazdelor, pentru ca, la un sfert de oră după ce chilienii reduseseră din avansul brazilian, să pecetluiască numele calificatei în finală, înălţându-se din nou peste toată apărarea adversă şi marcând cel de-al treilea său gol la acest turneu final.

Şi venise cea de-a doua finală consecutivă pentru brazilieni ! Începută însă prost, fiindcă cel mai bun jucător ceh din toate timpurile, Josef Masopust, deschidea scorul după doar un sfert de oră. Suficient timp însă pentru brazilieni, care au întors scorul prin Amarildo şi Zito. Jucătorii naţionalei “auriverde” erau cu o mână pe trofeu.

Şi, datorită golului de 3-1 marcat de Vava, ajutat şi de portarul Schrojf – care a acuzat că a scăpat balonul datorită soarelui puternic care îi bătea în ochi  - brazilienii au pus şi cea de-a doua mână pe Cupa Mondială. “Tunarul” Vavá a devenit astfel primul fotbalist care a marcat în două finale de Campionat Mondial, lucru pe care îl vor repeta Pele, Breitner şi Zidane, şi singurul care va marca, până astăzi, în două finale consecutive.

Ceilalţi patru golgheteri au fost componenţi ai echipelor eliminate fie în semifinale (chilianul Sanchez şi iugoslavul Jerkovic), fie în sferturi (sovieticul Ivanov şi maghiarul Albert). Albert, unul dintre fotbaliştii extraordinari aruncaţi în lumea sportului-rege de către vecinii unguri, a făcut un meci senzaţional în grupe, împotriva Bulgariei, marcând un hat-trick (Ungaria a învins cu scorul de 6-1).

Valentin Ivanov a făcut istorie la CM cu 44 de ani înainte ca fiul său să intre şi el în istoria turneelor finale, însă din postură de arbitru, datorită numărului de avertismente acordate în meciul dintre Olanda şi Portugalia.

La fel ca Albert, Ivanov a înscris toate golurile sale în meciurile din grupă, inclusiv o dublă în celebrul 4-4 cu Columbia, când, deşi URSS conducea cu 3-0 după doar 11 minute, columbienii au revenit de la 1-4 şi au egalat când mai erau doar 4 minute de joc. Tot în acest meci, marele Iaşin a primit singurul gol direct din corner din istoria Mondialelor.

Iugoslavia a avut, în persoana lui Drazan Jerkovic, un adevărat lider la acest Mondial. Marele atacant al lui Dinamo Zagreb a contribuit la performanţa echipei de a se califica în semifinale, înscriind, fără folos din păcate pentru echipa sa, şi în penultimul act, disputat în compania Cehoslovaciei.

Încheiem cu Leonel Sanchez, cel mai bun jucător chilian la turneul desfăşurat la el acasă. Decisiv în “sfertul” cu URSS, el a marcat şi primul gol al ţării sale la acest Mondial, rămânând recordmanul de selecţii al naţionalei sud-americane şi, mai important, un adevărat idol în ţara natală.

Şase golgheteri – şase jucători de o valoare inestimabilă care şi-au împărţit titlul de cel mai bun marcator al acestui turneu final. Deşi decedaţi (Vava, Garrincha şi Jerkovic) sau ducându-şi bătrâneţea în linişte (Sanchez, Ivanov şi Albert), cei şase pot fi daţi oricând exemple de pasiune, dăruire şi ambiţie celor care nu au înţeles adevăratul sens al fotbalului.