Articol de GSP - Publicat sambata, 29 mai 2010 00:00
3 iulie 1994. În cazanul Rose Bowl din Pasadena, România se afla faţă în faţă cu istoria. Întâlnea Argentina în încercarea de a intra, pentru prima dată, între primele opt echipe ale lumii.
Meciul a început bine pentru "tricolori", care au deschis scorul prin Ilie Dumitrescu, dar Batistuta a egalat imediat, dintr-un penalty uşor acordat de italianul Pierluigi Pairetto. La fel de repede, o combinaţie senzaţională între Hagi şi Ilie Dumitrescu a făcut şah-mat apărarea sud-americanilor. Dar românii nu-şi terminaseră reprezentaţia de gală. Ce era mai bun avea să urmeze.
Minutul 58 al partidei. Argentina beneficiază de un corner, însă defensiva noastră reuşeşte să respingă. Ilie Dumitrescu preia mingea şi o ia la fugă spre poarta lui Islas. Îl are lângă el pe Selymes, dar se încăpăţânează să nu-i paseze. Îl vede cu coada ochiului pe Hagi, care vine în viteză. Se opreşte, face o fentă, apoi îi pasează la întâlnire "Regelui". Gică şutează din prima, cu dreptul, şi România conduce cu 3-1. Cel mai frumos gol al Mondialului american. În tribune, Maradona priveşte în lacrimi neputinţa conaţionalilor săi, iar la final Pele decretează: "Românul Hagi este cel mai bun jucător al acestui campionat mondial". În acele momente, "tricolorii" aveau lumea la picioare.
Americanii au primit organizarea turneului final chiar de ziua lor naţională. Pe 4 iulie 1988, Congresul FIFA a stabilit ca cea de-a 15-a ediţie a Cupei Mondiale să fie găzduită de Statele Unite. Un vot care a născut multe semne de întrebare, cunoscându-se faptul că "soccer"-ul este eclipsat de baseball, baschet sau hochei peste Ocean. În cele din urmă, se va dovedi o decizie corectă, competiţia din SUA stabilind un record al numărului de spectatori, meciurile fiind urmărite de peste 3,5 milioane de oameni.
În preliminarii s-au înscris aproape 150 de ţări, surprizele nelipsind nici de această dată. Campioana europeană din 1992, Danemarca, alături de Franţa, Anglia şi Portugalia au fost cele mai importante nume care au lispit de la turneul final, în timp ce Rusia, din postura urmaşei Uniunii Sovietice, Grecia, Nigeria şi Arabia Saudită s-au aflat la prima participare.
România, distribuită în grupa a patra europeană alături de Belgia, Cehoslovacia, Ţara Galilor, Cipru şi Insulele Feroe, a început preliminariile în forţă. Avându-l pe bancă pe Cornel Dinu, "tricolorii" au învins Insulele Feroe (7-0) şi Ţara Galilor (5-1), însă lucrurile au început să se complice după un eşec la Bruxelles (0-1) şi o remiză pe teren propriu împotriva cehoslovacilor (1-1). Dubla victorie contra Ciprului a mai liniştit apele, înainte de eşecul ruşinos de la Kosice (2-5), meciul care a însemnat sfârşitul carierei lui Silviu Lung la echipa naţională.
Cu o echipă debusolată şi în pericol de a pierde calificarea la turneul final, Federaţia a decis înlocuirea lui Cornel Dinu cu Anghel Iordănescu pentru ultimele trei meciuri din preliminarii. România avea nevoie de de punctaj maxim pentru a fi sigură de locul în avionul pentru America. 4-0 cu Insulele Feroe, 2-1 cu Belgia şi apoteoticul 2-1 de la Cardiff au fost rezultatele "tricolorilor", care se calificau la al doilea campionat mondial consecutiv din postura de câştigători ai grupei.
DESFĂŞURAREA TURNEULUI
Cel mai important eveniment al lumii ajungea în ţara care transformă orice într-un show. O combinaţie care, în mod normal, asigură succesul. Dar mulţi nu au privit cu ochi buni un campionat mondial de fotbal desfăşurat în Statele Unite. S-au înşelat. Pe lângă afluenţa de public, spectacolul a revenit şi pe teren, după ce ediţia din urmă cu patru ani dezamăgise din acest punct de vedere. Au contribuit la asta şi măsurile adoptate de FIFA: portarilor le era interzis să prindă în braţe mingiile trimise de coechipieri cu piciorul, iar la victorie se acordau trei puncte.
După o campanie triumfală în preliminarii, cu apogeul atins printr-o victorie cu 5-0 la Buenos Aires, majoritatea specialiştilor erau de părere că naţionala Columbiei se numără printre marile favorite la cucerirea titlului mondial. Pele o vedea chiar cea mai mare. Pe atunci nu se ştia cât de mult valorează pronosticurile sale. Avea să fie contrazis chiar la primul meci, iar cea care a lovit în plin în declaraţia lui "El Rey" a fost România. Cu un Hagi sclipitor şi un Răducioiu în cel mai bun moment al carierei, "tricolorii" au provocat primul şoc al Cupei Mondiale, impunându-se cu 3-1. Valderama&co. nu şi-au revenit după neaşteptatul eşec şi au pierdut şi în faţa Statelor Unite, gazdele turneului câştigând cu 2-1. Americanii au deschis scorul printr-un autogol al lui Andres Escobar, o greşeală pentru care fundaşul columbian va plăti cu viaţa la revenirea în ţară.
Pe 2 iulie 1994, în faţa unui bar din Medelin, cel poreclit "Cavalerul fotbalului" a fost ucis de un profesor, care a tras 12 focuri, după fiecare dintre ele strigând "Gol". S-a vorbit întotdeauna despre faptul că asasinul, Humberto Munoz Castro, făcea parte dintre cei care pariaseră sume mari pe o calificare a Columbiei în faza următoare, dar acest lucru nu a putut fi niciodată dovedit. La înmormântarea lui Escobar au luat parte peste 120.000 de persoane, în timp ce bărbatul care i-a luat viaţa a fost condamnat, în 1995, la 43 de ani de închisoare. În 2001, pedeapsa i-a fost redusă la numai 26 de ani, iar în 2005 a fost eliberat pentru bună purtare, printr-o decizie care este şi în prezent foarte controversată.
Euforia din tabăra românilor după succesul din primul meci a durat mai mult decât şi-ar fi dorit oricine. În aceste condiţii, Elveţia ne-a administrat un umilitor 4-1, singurul moment bun al elevilor lui Anghel Iordănescu fiind oferit, evident, de Hagi, care a egalat cu un şut superb de la 25 de metri. Pentru ca dezastrul să fie total, Vlădoiu a fost eliminat la numai două minute de la intrarea sa în teren. O înfrângere dureroasă şi care îi obliga pe "tricolori" să câştige în ultima etapă împotriva gazdelor pentru a se califica în optimi.
Pe o căldură sufocantă şi într-o atmosferă evident ostilă, Dan Petrescu a marcat unicul gol al unei victorii care, coroborată cu succesul Columbiei în faţa Elveţiei, i-a trimis pe ai noştri în faza următoare de pe primul loc al grupei. Alături de România s-au calificat Elveţia şi Statele Unite, marea favorită a seriei şi chiar a competiţiei părăsind turneul pe uşa din dos.
Cupa Mondială din 1994 a fost ultima din cariera lui Maradona. Numai că "El Pibe d'Oro" a ratat ocazia de a ieşi din scenă cu capul sus. După două evoluţii entuziasmante, împotriva Greciei şi a Nigeriei, a picat bomba: în urma unui control antidoping, Diego a fost depistat pozitiv la efedrină. Decizia nu putea fi decât una, excluderea din competiţie. Afectaţi de această întâmplare, sud-americanii au cedat surprinzător în faţa Bulgariei, calificându-se în optimi doar de pe locul 3 în grupă. Pentru bulgari, era începutul unui drum senzaţional, care se va opri abia în semifinale. Asta deşi, la precedentele participări, nu aveau nici măcar o victorie în palmares. Dar marea surpriză a primei faze a reuşit-o Arabia Saudită, care, la debut, a învins Belgia, cu un gol de poveste al lui Al-Owairan, şi Marocul şi a mers mai departe.
Eterna favorită, Brazilia, a câştigat la pas o grupă din care s-a mai calificat şi Suedia. Însă evenimentele importante din această serie au avut loc în meciul dintre Rusia şi Camerun, încheiat cu scorul de 6-1. Rusul Oleg Salenko a intrat în istoria Cupei Mondiale, fiind primul, şi singurul, jucător care a reuşit să înscrie cinci goluri în aceeaşi partidă la un turneu final.
"Quinta" marcată în poarta nefericitului Songoo l-a transformat pe Salenko în golgeterul competiţiei, la egalitate cu Hristo Stoichkov, ambii punctând de câte şase ori. Singura consolare a "leilor neîmblânziţi" în urma înfrângerii la scor de tenis a fost recordul stabilit de Roger Milla, care, la 42 de ani, o lună şi opt zile, a devenit cel mai bătrân marcator din toate timpurile la un campionat mondial.
Campioana în exerciţiu, Germania, şi Spania n-au avut emoţii împotriva Boliviei şi a Coreii de Sud, însă nu la fel au stat lucrurile şi în grupa Italiei, în care au mai evoluat Mexic, Irlanda şi Norvegia. Toate cele patru echipe au terminat cu acelaşi număr de puncte, departajarea făcându-se la golaveraj. Nordicii au fost marii învinşi, părăsind competiţia doar pentru că au marcat cel mai puţin. La fel de adevărat este că au şi primit cele mai puţine goluri, doar unul.
Pentru mulţi români, meciul din optimile de finală cu Argentina reprezintă una dintre cele mai frumoase aminitri în ceea ce priveşte echipa naţională. Dacă nu chiar cea mai frumoasă. Împotriva vicecampioanei mondiale, debusolată atât de suspendarea lui Maradona, cât şi de înfrângerea în faţa Bulgariei, România a deschis scorul printr-o execuţie senzaţională din lovitură liberă a lui Ilie Dumitrescu. Destul de tăcut până în acel moment al turneului, Ilie avea să facă cea mai bună partidă a carierei sale. A reuşit dubla, la capătul unei faze în care, împreună cu Hagi, a hipnotizat apărarea sud-americană, la puţine minute după ce Batistuta egalase din penalty.
Apoi, în debutul părţii secunde, a creat contraatacul de manual care a dus scorul la 3-1. Golul lui Balbo, venit cu un sfert de oră înainte de final, nu a făcut decât să adauge puţin dramatism ultimelor minute. "Tricolorii" intrau, pentru prima oară, între primele opt echipe ale lumii. Pe străzile din Bucureşti şi din restul ţării era o adevărată nebunie. "Hagi preşedinte" sau "N-avem bani, n-avem păpică, dar l-avem pe Hagi Gică" reprezentau scandările la modă din acele zile. Românii trăiau "visul american".
În celelalte meciuri din optimi s-au înregistrat rezultate scontate, deşi Italia a avut nevoie de prelungiri şi de inspiraţia lui Roberto Baggio pentru a trece de Nigeria, iar Mexicul pornea totuşi cu prima şansă în faţa Bulgariei, dar s-a văzut eliminată la penaltyuri. Brazilia a învins Statele Unite chiar de 4 iulie, Germania a trecut de Belgia, Spania a administrat un scor de forfait Elveţiei, Germania s-a calificat după un meci cu cinci goluri împotriva Belgiei, surpriza Arabia Saudită a cedat în faţa Suediei, în timp ce interiştii Bergkamp şi Jonk au punctat pentru victoria Olandei cu Irlanda.
Sferturile de finală au avut un element comun: dramatismul. În duelul dintre Italia şi Spania, Roberto Baggio a fost din nou decisiv pentru "squadra azzurra", cu un gol marcat în minutul 87, în timp ce partida dintre Brazilia şi Olanda s-a decis într-o repriză secundă plină de evenimente. Sud-americanii au punctat prin cei doi atacanţi, Romario şi Bebeto, însă batavii au revenit extraordinar, reuşind să egaleze după golurile lui Bergkamp şi Winter. Ultimul cuvânt l-au avut însă tot "auriverzii", Branco stabilind scorul final cu un şut de la distanţă într-un moment în care prelungirile păreau inevitabile. Bomba a explodat în meciul dintre Germania şi Bulgaria. Matthaus a deschis scorul pentru campioana mondială, din penalty, dar Stoichkov&co. au revenit spectaculos şi au întors rezultatul în numai patru minute, calificându-se astfel în semifinale.
10 iulie 1994. Ziua în care România a fost la cinci minute de o semifinală de campionat mondial. Dar şi la două de înfrângere după timpul regulamentar. Brolin a marcat în minutul 78, după o schemă care i-a luat prin surprindere pe apărătorii noştri. Profitând şi de o deviere norocoasă, Răducioiu a împins meciul în prelungiri, acolo unde tot el i-a adus pe "tricolori" în avantaj, cu un şut de la marginea careului. După ce arbitrul englez Philip Don l-a trimis la vestiare pe Stefan Schwartz, misiunea elevilor lui Iordănescu părea să devină mai uşoară. A venit însă blestematul minut 115. Roland Nilsson a înălţat o minge în careul nostru, Prunea a ieşit greşit, iar uriaşul Kenneth Andrson a îndeplinit o simplă formalitate. Loviturile de la 11 metri aveau să decidă echipa calificată.
Loteria penaltyurilor a început bine pentru România. Mild a trimis peste poartă şi o confruntare cu Brazilia în semifinale era aproape. Răducioiu, Kenneth Anderson, Hagi, Brolin, Lupescu şi Ingesson au marcat fără emoţii, seria golurilor fiind oprită de execuţia slabă a lui Dan Petrescu. Cea de-a cincea serie a loviturilor de la punctul cu var a fost deschisă de Roland Nilsson, care a tras fără speranţe pentru Prunea, iar Ilie Dumitrescu l-a imitat. Urma moartea subită. Henrik Larsson a făcut 5-4 şi a pus toată presiunea pe umerii lui Belodedici. "Căprioara" nu a reuşit însă să-l învingă pe Ravelli, punând astfel punct aventurii româneşti în Statele Unite. Privirea înmărmurită a lui Anghel Iordănescu şi lacrimile lui Răducioiu ne urmăresc încă. Dar preferăm să ne amintim de parabola lui Hagi din meciul cu Columbia, de reuşita dintr-un unghi aproape imposibil a lui Dan Petrescu din partida cu Statele Unite sau de contraatacul de manual care ne-a adus victoria în faţa Argentinei. Mai ales că cei care formează în prezent echipa naţională refuză să ne ofere astfel de bucurii.
Bulgaria s-a oprit din parcursul său incredibil în semifinale, fiind răpusă de dubla lui Roberto Baggio. Deţinătorul Balonului de Aur la acel moment s-a dovedit decisiv pentru echipa antrenată de Arrigo Sacchi. Fără "Il Diviono Codino", mai mult ca sigur că Italia nu ar fi ajuns să evolueze cu trofeul pe masă. Adversară i-a fost Brazilia, învingătoare cu 1-0 în faţa Suediei. Marea finală urma să fie reeditarea celei din 1970, iar câştigătoarea ar fi ajuns la cel de-al patrulea succes din palmares.
Deşi s-a jucat un meci pentru locul 3, atât Suedia, cât şi Bulgaria au primit medaliile de bronz. A fost pentru prima oară când ambele învinse din semifinale au primit un premiu de consolare. Finala mică a avut rolul de a stabili ierarhia finală şi a fost câştigată de scandinavi, care s-au impus fără drept de apel, scor 4-0.
Ultimul act al campionatului mondial din Statele Unite s-a desfăşurat pe uriaşul Rose Bowl din Pasadena, Los Angeles. A fost un meci prea puţin spectaculos şi sărac în faze de poartă. În premieră în istoria Cupei Mondiale, o finală s-a terminat fără goluri, iar campioana s-a decis în urma loviturilor de departajare. Baggio a fost din nou decisiv pentru Italia, dar de această dată din punct de vedere negativ, el fiind cel care a ratat ultimul penalty. Cel care i-a permis Braziliei să devină din nou, după 24 de ani de aşteptare, cea mai bună echipă din lume.
OMUL TURNEULUI: GHEORGHE HAGI, MARADONA DIN CARPAŢI
Oficial, titlul de jucător al turneului a fost acordat brazilianului Romario. La fel de mult însă poate l-ar fi meritat şi Stoichkov, cel care a împărţit primul loc în clasamentul golgeterilor cu rusul Salenko, sau Roberto Baggio, italianul având o contribuţie hotărâtoare la parcursul Italiei până în finală. Dar, pentru noi românii, cel mai important şi cel mai bun fotbalist de la campionatul mondial din Statele Unite a fost Hagi.
În 1994, la startul campionatului mondial, Hagi era jucătorul Bresciei, o echipă pentru care evoluase chiar şi în Serie B. Ajuns la 29 de ani, vârsta perfectă pentru performanţă, căpitanul "tricolorilor" va face un turneu final de referinţă, care îi va deschide larg porţile unui transfer la Barcelona, după ce jucase două sezoane şi la Real Madrid. Gică şi-a început reprezentaţiile cu două assisturi pentru Răducioiu şi un gol memorabil în meciul cu Columbia, pe care România l-a câştigat cu 3-1. Deşi a marcat şi în poarta Elveţiei, cu un şut marcă înregistrată, nu a putut evita o înfrângere ruşinoasă. Calificarea în optimile de finală era pusă în pericol. A urmat însă o nouă evoluţie solidă, nu doar a lui, ci şi a restului echipei, şi victoria cu 1-0 în faţa gazdelor competiţiei. Primul loc în grupă şi duelul cu Argentina la orizont.
În lipsa lui "El Pibe d'Oro", suspendat pentru dopaj, "Maradona din Carpaţi" a luat prim-planul în confruntarea cu vicecampioana mondială. Hagi a încheiat meciul cu o pasă decisivă şi un gol, dar şi cu aprecierea tuturor specialiştilor, mulţi dintre aceştia numindu-l cel mai bun jucător de la turneul final. În fruntea lor, chiar Pele. Din păcate, nici chiar geniul său nu a putut împiedica eşecul din sferturi, care a pus capăt celei mai frumose veri a fotbalului românesc.
La finalul anului 1994, în clasamentul Balonului de Aur, Gică Hagi s-a clasat pe locul 5. La fel ca poziţia României la Mondialul american. Cel mai bun loc ocupat vreodată de un fotbalist român în acest top. Palidă consolare! Ar fi preferat să înfrunte Brazilia într-o semifinală de care am fost atât de aproape şi care ne-a făcut ani la rând să ne întrebăm: "Cum ar fost dacă...?".
Temerile celor care nu priveau cu ochi buni un campionat mondial organizat în Statele Unite s-au dovedit a fi nefondate. Americanii s-au ridicat la înălţimea evenimentului şi au fost nişte gazde perfecte pentru cea mai importantă competiţie sportivă a lumii. Iar numărul record de spectatori prezenţi la meciurile turneului final susţine aceste afirmaţii. Peste patru ani, Cupa Mondială a revenit în Europa, cu prima ediţie la care au luat parte 32 de echipe. Deşi toată lumea era pregătită pentru încoronarea lui Ronaldo, "Il Fenomeno" va fi eclipsat, chiar în finală, de noul rege al fotbalului: Zinedine Zidane.
Sursă: antena3.ro
3 iulie 1994. În cazanul Rose Bowl din Pasadena, România se afla faţă în faţă cu istoria. Întâlnea Argentina în încercarea de a intra, pentru prima dată, între primele opt echipe ale lumii.
Meciul a început bine pentru "tricolori", care au deschis scorul prin Ilie Dumitrescu, dar Batistuta a egalat imediat, dintr-un penalty uşor acordat de italianul Pierluigi Pairetto. La fel de repede, o combinaţie senzaţională între Hagi şi Ilie Dumitrescu a făcut şah-mat apărarea sud-americanilor. Dar românii nu-şi terminaseră reprezentaţia de gală. Ce era mai bun avea să urmeze.
Minutul 58 al partidei. Argentina beneficiază de un corner, însă defensiva noastră reuşeşte să respingă. Ilie Dumitrescu preia mingea şi o ia la fugă spre poarta lui Islas. Îl are lângă el pe Selymes, dar se încăpăţânează să nu-i paseze. Îl vede cu coada ochiului pe Hagi, care vine în viteză. Se opreşte, face o fentă, apoi îi pasează la întâlnire "Regelui". Gică şutează din prima, cu dreptul, şi România conduce cu 3-1. Cel mai frumos gol al Mondialului american. În tribune, Maradona priveşte în lacrimi neputinţa conaţionalilor săi, iar la final Pele decretează: "Românul Hagi este cel mai bun jucător al acestui campionat mondial". În acele momente, "tricolorii" aveau lumea la picioare.
Americanii au primit organizarea turneului final chiar de ziua lor naţională. Pe 4 iulie 1988, Congresul FIFA a stabilit ca cea de-a 15-a ediţie a Cupei Mondiale să fie găzduită de Statele Unite. Un vot care a născut multe semne de întrebare, cunoscându-se faptul că "soccer"-ul este eclipsat de baseball, baschet sau hochei peste Ocean. În cele din urmă, se va dovedi o decizie corectă, competiţia din SUA stabilind un record al numărului de spectatori, meciurile fiind urmărite de peste 3,5 milioane de oameni.
În preliminarii s-au înscris aproape 150 de ţări, surprizele nelipsind nici de această dată. Campioana europeană din 1992, Danemarca, alături de Franţa, Anglia şi Portugalia au fost cele mai importante nume care au lispit de la turneul final, în timp ce Rusia, din postura urmaşei Uniunii Sovietice, Grecia, Nigeria şi Arabia Saudită s-au aflat la prima participare.
România, distribuită în grupa a patra europeană alături de Belgia, Cehoslovacia, Ţara Galilor, Cipru şi Insulele Feroe, a început preliminariile în forţă. Avându-l pe bancă pe Cornel Dinu, "tricolorii" au învins Insulele Feroe (7-0) şi Ţara Galilor (5-1), însă lucrurile au început să se complice după un eşec la Bruxelles (0-1) şi o remiză pe teren propriu împotriva cehoslovacilor (1-1). Dubla victorie contra Ciprului a mai liniştit apele, înainte de eşecul ruşinos de la Kosice (2-5), meciul care a însemnat sfârşitul carierei lui Silviu Lung la echipa naţională.
Cu o echipă debusolată şi în pericol de a pierde calificarea la turneul final, Federaţia a decis înlocuirea lui Cornel Dinu cu Anghel Iordănescu pentru ultimele trei meciuri din preliminarii. România avea nevoie de de punctaj maxim pentru a fi sigură de locul în avionul pentru America. 4-0 cu Insulele Feroe, 2-1 cu Belgia şi apoteoticul 2-1 de la Cardiff au fost rezultatele "tricolorilor", care se calificau la al doilea campionat mondial consecutiv din postura de câştigători ai grupei.
DESFĂŞURAREA TURNEULUI
Cel mai important eveniment al lumii ajungea în ţara care transformă orice într-un show. O combinaţie care, în mod normal, asigură succesul. Dar mulţi nu au privit cu ochi buni un campionat mondial de fotbal desfăşurat în Statele Unite. S-au înşelat. Pe lângă afluenţa de public, spectacolul a revenit şi pe teren, după ce ediţia din urmă cu patru ani dezamăgise din acest punct de vedere. Au contribuit la asta şi măsurile adoptate de FIFA: portarilor le era interzis să prindă în braţe mingiile trimise de coechipieri cu piciorul, iar la victorie se acordau trei puncte.
După o campanie triumfală în preliminarii, cu apogeul atins printr-o victorie cu 5-0 la Buenos Aires, majoritatea specialiştilor erau de părere că naţionala Columbiei se numără printre marile favorite la cucerirea titlului mondial. Pele o vedea chiar cea mai mare. Pe atunci nu se ştia cât de mult valorează pronosticurile sale. Avea să fie contrazis chiar la primul meci, iar cea care a lovit în plin în declaraţia lui "El Rey" a fost România. Cu un Hagi sclipitor şi un Răducioiu în cel mai bun moment al carierei, "tricolorii" au provocat primul şoc al Cupei Mondiale, impunându-se cu 3-1. Valderama&co. nu şi-au revenit după neaşteptatul eşec şi au pierdut şi în faţa Statelor Unite, gazdele turneului câştigând cu 2-1. Americanii au deschis scorul printr-un autogol al lui Andres Escobar, o greşeală pentru care fundaşul columbian va plăti cu viaţa la revenirea în ţară.
Pe 2 iulie 1994, în faţa unui bar din Medelin, cel poreclit "Cavalerul fotbalului" a fost ucis de un profesor, care a tras 12 focuri, după fiecare dintre ele strigând "Gol". S-a vorbit întotdeauna despre faptul că asasinul, Humberto Munoz Castro, făcea parte dintre cei care pariaseră sume mari pe o calificare a Columbiei în faza următoare, dar acest lucru nu a putut fi niciodată dovedit. La înmormântarea lui Escobar au luat parte peste 120.000 de persoane, în timp ce bărbatul care i-a luat viaţa a fost condamnat, în 1995, la 43 de ani de închisoare. În 2001, pedeapsa i-a fost redusă la numai 26 de ani, iar în 2005 a fost eliberat pentru bună purtare, printr-o decizie care este şi în prezent foarte controversată.
Euforia din tabăra românilor după succesul din primul meci a durat mai mult decât şi-ar fi dorit oricine. În aceste condiţii, Elveţia ne-a administrat un umilitor 4-1, singurul moment bun al elevilor lui Anghel Iordănescu fiind oferit, evident, de Hagi, care a egalat cu un şut superb de la 25 de metri. Pentru ca dezastrul să fie total, Vlădoiu a fost eliminat la numai două minute de la intrarea sa în teren. O înfrângere dureroasă şi care îi obliga pe "tricolori" să câştige în ultima etapă împotriva gazdelor pentru a se califica în optimi.
Pe o căldură sufocantă şi într-o atmosferă evident ostilă, Dan Petrescu a marcat unicul gol al unei victorii care, coroborată cu succesul Columbiei în faţa Elveţiei, i-a trimis pe ai noştri în faza următoare de pe primul loc al grupei. Alături de România s-au calificat Elveţia şi Statele Unite, marea favorită a seriei şi chiar a competiţiei părăsind turneul pe uşa din dos.
Cupa Mondială din 1994 a fost ultima din cariera lui Maradona. Numai că "El Pibe d'Oro" a ratat ocazia de a ieşi din scenă cu capul sus. După două evoluţii entuziasmante, împotriva Greciei şi a Nigeriei, a picat bomba: în urma unui control antidoping, Diego a fost depistat pozitiv la efedrină. Decizia nu putea fi decât una, excluderea din competiţie. Afectaţi de această întâmplare, sud-americanii au cedat surprinzător în faţa Bulgariei, calificându-se în optimi doar de pe locul 3 în grupă. Pentru bulgari, era începutul unui drum senzaţional, care se va opri abia în semifinale. Asta deşi, la precedentele participări, nu aveau nici măcar o victorie în palmares. Dar marea surpriză a primei faze a reuşit-o Arabia Saudită, care, la debut, a învins Belgia, cu un gol de poveste al lui Al-Owairan, şi Marocul şi a mers mai departe.
Eterna favorită, Brazilia, a câştigat la pas o grupă din care s-a mai calificat şi Suedia. Însă evenimentele importante din această serie au avut loc în meciul dintre Rusia şi Camerun, încheiat cu scorul de 6-1. Rusul Oleg Salenko a intrat în istoria Cupei Mondiale, fiind primul, şi singurul, jucător care a reuşit să înscrie cinci goluri în aceeaşi partidă la un turneu final.
"Quinta" marcată în poarta nefericitului Songoo l-a transformat pe Salenko în golgeterul competiţiei, la egalitate cu Hristo Stoichkov, ambii punctând de câte şase ori. Singura consolare a "leilor neîmblânziţi" în urma înfrângerii la scor de tenis a fost recordul stabilit de Roger Milla, care, la 42 de ani, o lună şi opt zile, a devenit cel mai bătrân marcator din toate timpurile la un campionat mondial.
Campioana în exerciţiu, Germania, şi Spania n-au avut emoţii împotriva Boliviei şi a Coreii de Sud, însă nu la fel au stat lucrurile şi în grupa Italiei, în care au mai evoluat Mexic, Irlanda şi Norvegia. Toate cele patru echipe au terminat cu acelaşi număr de puncte, departajarea făcându-se la golaveraj. Nordicii au fost marii învinşi, părăsind competiţia doar pentru că au marcat cel mai puţin. La fel de adevărat este că au şi primit cele mai puţine goluri, doar unul.
Pentru mulţi români, meciul din optimile de finală cu Argentina reprezintă una dintre cele mai frumoase aminitri în ceea ce priveşte echipa naţională. Dacă nu chiar cea mai frumoasă. Împotriva vicecampioanei mondiale, debusolată atât de suspendarea lui Maradona, cât şi de înfrângerea în faţa Bulgariei, România a deschis scorul printr-o execuţie senzaţională din lovitură liberă a lui Ilie Dumitrescu. Destul de tăcut până în acel moment al turneului, Ilie avea să facă cea mai bună partidă a carierei sale. A reuşit dubla, la capătul unei faze în care, împreună cu Hagi, a hipnotizat apărarea sud-americană, la puţine minute după ce Batistuta egalase din penalty.
Apoi, în debutul părţii secunde, a creat contraatacul de manual care a dus scorul la 3-1. Golul lui Balbo, venit cu un sfert de oră înainte de final, nu a făcut decât să adauge puţin dramatism ultimelor minute. "Tricolorii" intrau, pentru prima oară, între primele opt echipe ale lumii. Pe străzile din Bucureşti şi din restul ţării era o adevărată nebunie. "Hagi preşedinte" sau "N-avem bani, n-avem păpică, dar l-avem pe Hagi Gică" reprezentau scandările la modă din acele zile. Românii trăiau "visul american".
În celelalte meciuri din optimi s-au înregistrat rezultate scontate, deşi Italia a avut nevoie de prelungiri şi de inspiraţia lui Roberto Baggio pentru a trece de Nigeria, iar Mexicul pornea totuşi cu prima şansă în faţa Bulgariei, dar s-a văzut eliminată la penaltyuri. Brazilia a învins Statele Unite chiar de 4 iulie, Germania a trecut de Belgia, Spania a administrat un scor de forfait Elveţiei, Germania s-a calificat după un meci cu cinci goluri împotriva Belgiei, surpriza Arabia Saudită a cedat în faţa Suediei, în timp ce interiştii Bergkamp şi Jonk au punctat pentru victoria Olandei cu Irlanda.
Sferturile de finală au avut un element comun: dramatismul. În duelul dintre Italia şi Spania, Roberto Baggio a fost din nou decisiv pentru "squadra azzurra", cu un gol marcat în minutul 87, în timp ce partida dintre Brazilia şi Olanda s-a decis într-o repriză secundă plină de evenimente. Sud-americanii au punctat prin cei doi atacanţi, Romario şi Bebeto, însă batavii au revenit extraordinar, reuşind să egaleze după golurile lui Bergkamp şi Winter. Ultimul cuvânt l-au avut însă tot "auriverzii", Branco stabilind scorul final cu un şut de la distanţă într-un moment în care prelungirile păreau inevitabile. Bomba a explodat în meciul dintre Germania şi Bulgaria. Matthaus a deschis scorul pentru campioana mondială, din penalty, dar Stoichkov&co. au revenit spectaculos şi au întors rezultatul în numai patru minute, calificându-se astfel în semifinale.
10 iulie 1994. Ziua în care România a fost la cinci minute de o semifinală de campionat mondial. Dar şi la două de înfrângere după timpul regulamentar. Brolin a marcat în minutul 78, după o schemă care i-a luat prin surprindere pe apărătorii noştri. Profitând şi de o deviere norocoasă, Răducioiu a împins meciul în prelungiri, acolo unde tot el i-a adus pe "tricolori" în avantaj, cu un şut de la marginea careului. După ce arbitrul englez Philip Don l-a trimis la vestiare pe Stefan Schwartz, misiunea elevilor lui Iordănescu părea să devină mai uşoară. A venit însă blestematul minut 115. Roland Nilsson a înălţat o minge în careul nostru, Prunea a ieşit greşit, iar uriaşul Kenneth Andrson a îndeplinit o simplă formalitate. Loviturile de la 11 metri aveau să decidă echipa calificată.
Loteria penaltyurilor a început bine pentru România. Mild a trimis peste poartă şi o confruntare cu Brazilia în semifinale era aproape. Răducioiu, Kenneth Anderson, Hagi, Brolin, Lupescu şi Ingesson au marcat fără emoţii, seria golurilor fiind oprită de execuţia slabă a lui Dan Petrescu. Cea de-a cincea serie a loviturilor de la punctul cu var a fost deschisă de Roland Nilsson, care a tras fără speranţe pentru Prunea, iar Ilie Dumitrescu l-a imitat. Urma moartea subită. Henrik Larsson a făcut 5-4 şi a pus toată presiunea pe umerii lui Belodedici. "Căprioara" nu a reuşit însă să-l învingă pe Ravelli, punând astfel punct aventurii româneşti în Statele Unite. Privirea înmărmurită a lui Anghel Iordănescu şi lacrimile lui Răducioiu ne urmăresc încă. Dar preferăm să ne amintim de parabola lui Hagi din meciul cu Columbia, de reuşita dintr-un unghi aproape imposibil a lui Dan Petrescu din partida cu Statele Unite sau de contraatacul de manual care ne-a adus victoria în faţa Argentinei. Mai ales că cei care formează în prezent echipa naţională refuză să ne ofere astfel de bucurii.
Bulgaria s-a oprit din parcursul său incredibil în semifinale, fiind răpusă de dubla lui Roberto Baggio. Deţinătorul Balonului de Aur la acel moment s-a dovedit decisiv pentru echipa antrenată de Arrigo Sacchi. Fără "Il Diviono Codino", mai mult ca sigur că Italia nu ar fi ajuns să evolueze cu trofeul pe masă. Adversară i-a fost Brazilia, învingătoare cu 1-0 în faţa Suediei. Marea finală urma să fie reeditarea celei din 1970, iar câştigătoarea ar fi ajuns la cel de-al patrulea succes din palmares.
Deşi s-a jucat un meci pentru locul 3, atât Suedia, cât şi Bulgaria au primit medaliile de bronz. A fost pentru prima oară când ambele învinse din semifinale au primit un premiu de consolare. Finala mică a avut rolul de a stabili ierarhia finală şi a fost câştigată de scandinavi, care s-au impus fără drept de apel, scor 4-0.
Ultimul act al campionatului mondial din Statele Unite s-a desfăşurat pe uriaşul Rose Bowl din Pasadena, Los Angeles. A fost un meci prea puţin spectaculos şi sărac în faze de poartă. În premieră în istoria Cupei Mondiale, o finală s-a terminat fără goluri, iar campioana s-a decis în urma loviturilor de departajare. Baggio a fost din nou decisiv pentru Italia, dar de această dată din punct de vedere negativ, el fiind cel care a ratat ultimul penalty. Cel care i-a permis Braziliei să devină din nou, după 24 de ani de aşteptare, cea mai bună echipă din lume.
OMUL TURNEULUI: GHEORGHE HAGI, MARADONA DIN CARPAŢI
Oficial, titlul de jucător al turneului a fost acordat brazilianului Romario. La fel de mult însă poate l-ar fi meritat şi Stoichkov, cel care a împărţit primul loc în clasamentul golgeterilor cu rusul Salenko, sau Roberto Baggio, italianul având o contribuţie hotărâtoare la parcursul Italiei până în finală. Dar, pentru noi românii, cel mai important şi cel mai bun fotbalist de la campionatul mondial din Statele Unite a fost Hagi.
În 1994, la startul campionatului mondial, Hagi era jucătorul Bresciei, o echipă pentru care evoluase chiar şi în Serie B. Ajuns la 29 de ani, vârsta perfectă pentru performanţă, căpitanul "tricolorilor" va face un turneu final de referinţă, care îi va deschide larg porţile unui transfer la Barcelona, după ce jucase două sezoane şi la Real Madrid. Gică şi-a început reprezentaţiile cu două assisturi pentru Răducioiu şi un gol memorabil în meciul cu Columbia, pe care România l-a câştigat cu 3-1. Deşi a marcat şi în poarta Elveţiei, cu un şut marcă înregistrată, nu a putut evita o înfrângere ruşinoasă. Calificarea în optimile de finală era pusă în pericol. A urmat însă o nouă evoluţie solidă, nu doar a lui, ci şi a restului echipei, şi victoria cu 1-0 în faţa gazdelor competiţiei. Primul loc în grupă şi duelul cu Argentina la orizont.
În lipsa lui "El Pibe d'Oro", suspendat pentru dopaj, "Maradona din Carpaţi" a luat prim-planul în confruntarea cu vicecampioana mondială. Hagi a încheiat meciul cu o pasă decisivă şi un gol, dar şi cu aprecierea tuturor specialiştilor, mulţi dintre aceştia numindu-l cel mai bun jucător de la turneul final. În fruntea lor, chiar Pele. Din păcate, nici chiar geniul său nu a putut împiedica eşecul din sferturi, care a pus capăt celei mai frumose veri a fotbalului românesc.
La finalul anului 1994, în clasamentul Balonului de Aur, Gică Hagi s-a clasat pe locul 5. La fel ca poziţia României la Mondialul american. Cel mai bun loc ocupat vreodată de un fotbalist român în acest top. Palidă consolare! Ar fi preferat să înfrunte Brazilia într-o semifinală de care am fost atât de aproape şi care ne-a făcut ani la rând să ne întrebăm: "Cum ar fost dacă...?".
Temerile celor care nu priveau cu ochi buni un campionat mondial organizat în Statele Unite s-au dovedit a fi nefondate. Americanii s-au ridicat la înălţimea evenimentului şi au fost nişte gazde perfecte pentru cea mai importantă competiţie sportivă a lumii. Iar numărul record de spectatori prezenţi la meciurile turneului final susţine aceste afirmaţii. Peste patru ani, Cupa Mondială a revenit în Europa, cu prima ediţie la care au luat parte 32 de echipe. Deşi toată lumea era pregătită pentru încoronarea lui Ronaldo, "Il Fenomeno" va fi eclipsat, chiar în finală, de noul rege al fotbalului: Zinedine Zidane.
Sursă: antena3.ro
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro
)
)
)
)
)
)
)
)
)
