INTERNATIONAL  »  CM 2018  »  SUEDIA - ANGLIA 0-2

Selecționerul Angliei fascinat de un fotbalist: "A fost fabulos"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 07 iulie 2018 20:40

Gareth Southgate, selecționerul Angliei, a vorbit despre calificarea naționalei sale în semifinalele Campionatului Mondial din Rusia, după victoria cu Suedia, scor 2-0.

Remarcatul lui a fost portarul lui Everton, Jordan Pickford. 

"Îmi făceam griji în legătură cu acest meci din cauza efortului psihic și fizic pe care l-am depus în meciul cu Columbia. În defensivă ne-am descurcat bine la aproape toate fazele, iar când n-am făcut-o portarul nostru a fost fabulos. Ne-am creat multe ocazii de gol chiar dacă adversarul ne-a pus multe probleme.

E greu să gestionez situația, suntem privilegiați și e o onoare pentru mine să fiu la această echipă. Suntem aici datorită jucătorilor, dar și datorită staffului. O parte din lot a jucat mai puțin, însă și ei ne-au ajutat să ajungem aici pentru că au menținut o atmsoferă excelentă la echipă", a declarat selecționerul Angliei.

"Ar fi incredibil să înfruntăm Rusia la Moscova, dar să vedem ce se întâmpla. Sper că toți fanii de acasă vor sărbători în această seară", a adăugat englezul.

Anglia va juca în semifinale cu câștigătoarea partidei dintre Rusia și Croația din această seară, de la ora 21:00.

SFERTURI DE FINALĂ CM 2018

Vineri
Uruguay - Franța 0-2 Detalii AICI
Brazilia - Belgia 1-2 Detalii AICI
Sâmbătă 
Suedia - Anglia 0-2 Detalii AICI
21:00 Rusia - Croația

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează