Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 14 iunie 2018 21:04
Președintele federației iberice, Luis Rubiales, a mărturisit că a vorbit cu Florentino Perez doar pentru 20 de secunde vizavi de transferul lui Julen Lopetegui la formația blanco.
- Spania debutează vineri, contra Portugaliei, de la ora 21:00. Partida e liveTEXT cu video și foto pe GSP.ro și în direct pe TVR 1
"L-am sunat pe Florentino și-am vorbit pentru 20 de secunde, apoi am dialogat cu Lopetegui vreme de un minut. I-am întrebat pe ei, fiindcă nu știam nimic, și le-am transmis să nu anunțe nimic pentru a menține o situație de calm", a spus șeful federației pentru Cadena Ser. "Dacă ar fi discutat cu noi înainte, n-ar fi fost nicio problemă. Nici eu, nici Hierro, n-am avut cunoștință de această situație. Am stat chiar lângă Julen și ceilalți membri ai staff-ului tehnic zi de zi până la plecarea mea spre Moscova", a mai zis el.
Rubiales a declarat că este dezamăgit de modul cum s-a soluționat transferul: "Sunt foarte nervos de cum s-au făcut lucrurile. Simt că ceea ce a făcut Julen a fost greșit, dar nu aș spune că mă simt trădat de el. Dar sunt lucruri intolerabile".
Marți, Real Madrid l-a anunțat pe Lopetegui ca urmaș al lui Zinedine Zidane (vezi detalii AICI!). Și-n mai puțin de 24 de ore, federația l-a numit selecționer pe Fernando Hierro, cu doar două zile înaintea meciului de deschidere al spaniolilor de la Mondial, partida de mâine cu Portugalia.
Intră pe Mondial2018.GSP.ro - meciuri LIVE, program complet, infografii și statistici real-time - totul AICI!