Articol de Vlad Nedelea - Publicat miercuri, 16 iunie 2021 18:22 / Actualizat miercuri, 16 iunie 2021 20:28
Leo Grozavu, antrenorul lui Sepsi, privește cu interes meciul din Conference League. Se așteaptă ca Spartak Trnava să intre în calea covăsnenilor la debutul în cupele europene. Printre „spioni” îl are pe Bogdan Mitrea, fostul căpitan al slovacilor.
Pentru Sepsi sorții au fost prietenoși la prima participare în cupele europene. Așadar, formația lui Leo Grozavu, locul 4 în ultimul sezon de Liga 1, va întâlni în turul 2 preliminar din Conference League învingătoarea dintre Spartak Trnava (Slovacia) și Mosta (Malta), cu manșa tur în deplasare.
Prima șansă o are clar prima, echipă cu un important background european, cu 11 prezențe în Champions League sau Europa League în ultimii 15 ani. În urmă cu 9 ani a vizitat chiar și România, când a învins-o pe FCSB, în turul 3 al Europa League, 1-0. A cedat clar la retur, 0-3, iar românii s-au calificat în play-off-ul competiției.
Leo Grozavu, după tragerea la sorți din Conference League: „Șansele sunt egale”
Leo Grozavu se declară mulțumit de tragerea la sorți, recunoaște că putea fi mult mai rău, dar și mai bine și vede duelul ca fiind unul echilibrat: "E o echipă cam de nivelul nostru, vedem partea plină a paharului, deși se putea mai bine. Sunt încrezător, deși întâlnim o formație dintr-un fotbal calificat la Campionatul European, o echipă cu experiență europeană, noi suntem totuși pionieri ai acestei competiții. E un meci deschis, cu șanse egale".
Mitrea, spionul lui Sepsi
Covăsnenii au un atu, pe Bogdan Mitrea, căpitanul formației, care a evoluat până în 2020 la Trnava, unde chiar a fost căpitan. Leo Grozavu se bazează și pe cunoștințele acestuia despre Trnava. "Să nu ne grăbim, deși Spartak e favorită, nu se știe inciodată. M-am interesat, aș vrea să avem un om la meciul din Slovacia cu Mosta. Poate eu, poate cineva din staff. Dacă nu, vom avea oricum de unde să luăm informații. E adevărat, îl avem și pe Mitrea, care a fost căpitanul lor, poate cumva să ne ajute, deși fotbalul se schimbă mult", a încheiat Leo Grozavu.
"Ca lot nu suntem încă ceea ce ne dorim. Am pierdut mulți jucători, am mai vrea încă cel puțin 4, plus tinerii pentru campionat. Vom suferi la omogenitate, însă avem nevoie de jucători: un atacant, un mijlocaș ofensiv și un fundaș central"
Leo Grozavu, antrenor Sepsi
19.200 de locuriare City Aréna -Antona Maltinského, stadionul pe care Trnava joacă pe teren propriu
350.000 de euroe cota stoperului Filip Twardzik, cel mai valoros jucător din lot
Cine este Spartak Trnava
- locul 3 în ultimul sezon în Slovacia, cu 16 puncte în urma campioanei Slovan
- antrenor e Michal Gasparik, doar 39 de ani. A jucat în "dubla" cu FCSB din 2012
- 5,43 milioane de euro e valoarea lotului pe transfermarkt
- are un titlu în Slovacia în 2018, plus alte 5 în Cehoslovacia
- clubul mai are alte 6 Cupe în Slovacia, plus încă 4 în Cehoslovacia
Cine e Mosta
- locul 6 în ultimul sezon din Malta
- echipa nu a mai jucat un meci oficial din martie, campionatul fiind întrerupt
- lotul maltezilor e cotat la doar 2,81 milioane de euro, mai mult de jumătate fiind străini