Articol de GSP - Publicat vineri, 12 august 2022 09:30 / Actualizat vineri, 12 august 2022 10:13
FCSB s-a calificat în play-off-ul Conference League, după 1-0 în returul cu Dunajska Streda (2-0 la general). Părintele Alexandru Balaban de la parohia Dăeni, județul Tulcea, a venit cu 16 copii la meci, 9 dintre aceștia aflându-se pentru prima oară pe un stadion.
Printre cei 40.000 de fani prezenți joi seară pe Arena Națională, s-au numărat și 16 copii aduși de Părintele Alexandru Balaban.

Primăria din localitate a pus la dispoziție un microbuz, el a cumpărat biletele, iar grupul a luat loc la ultimul inel al Arenei Naționale. „E activitate din cadrul școlii de vară din parohia Dăeni”, a declarat el.
Nu e prima oară când face acest gest, fiind antrenor și la juniorii Rachetei Dăeni. „Pot da unul, doi jucători la întăriri, dacă FCSB are nevoie”, a glumit acesta.
Atmosferă de vis pe Arena Națională la FCSB- Dunajska Streda
Cu 40.457 de spectatori în tribunele Arenei Naționale, FCSB a învins-o pe Dunajska Streda, cu gol Andrei Cordea, și s-a calificat în play-off-ul Conference League, unde o așteaptă norvegienii de la Viking.
Fanii roș-albaștrilor au făcut un spectacol de zile mari: la un moment dat au aprins lanternele telefoanelor și au făcut valuri, în timp ce scandau pentru echipa favorită.
Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am mai trăit la Steaua o asemenea atmosferă, deși sunt aici de 20 de ani. În momentul în care cei peste 40.000 de suporteri s-au ridicat în picioare și au aprins lanternele... pe mine, unul, m-a copleșit, la 57 de ani.
- Mihai Stoica, manager general FCSB
Citește alte știri despre FCSB:





Basarab Panduru a plecat din studio în mijlocul emisiunii » Incredibil ce a urmat