Andrei Vochin trage concluziile după Elveţia şi Austria » Din spate liceu, din faţă muzeu

Partida cu Austria de la Innsbruck a fost penultima dintr-un ciclu de 7 meciuri pregătitoare pentru preliminariile CM 2014. Pînă la startul lor, programat în septembrie, Victor Piţurcă mai are o singură repetiţie generală, pe 15 august, în Slovenia. Motiv pentru care concluziile selecţionerului ar trebui să înceapă să se contureze. Sînt multe lucruri bune, dar şi suficiente motive de îngrijorare. Cifrele furnizate de InStat Football, firma de monitorizare care colaborează cu Gazeta, arată că ne descurcăm onorabil în defensivă, dar avem mari probleme în atac.

N-am pierdut de 5 meciuri
Pentru moralul unei echipe noi, seria de invincibilitate e un bun fundament psihologic. Chiar dacă vorbim despre partide amicale şi chiar dacă printre adversari se regăseşte şi o selecţionată precum cea a Turkmenistanului, realitatea că "naţionala" n-a mai pierdut le poate creşte tinerilor "tricolori" încrederea în propriile forţe.

Meciurile amicale ale României după preliminariile CE 2012
Belgia - România 2-1 (ultimul eşec)
Grecia - România 1-3
Turkmenistan - România 0-4
România - Uruguay 1-1
Elveţia - România 0-1
Austria - România 0-0

Greu de ucis
După finalul ratat al campaniei din preliminariile trecute (2-2 acasă cu Belarus, 1-1 în Albania), selecţionerul a renunţat la ideea de a juca într-un sistem 4-3-3. A dat mai multă siguranţă mijlocului terenului, acolo unde a folosit doi halfi cu sarcini preponderent defensive, alegînd pentru postul respectiv fotbalişti de tipul lui Bourceanu, Pintilii, Lazăr, Florescu, Neagu sau, la ultimul meci, chiar un fundaş, Chiricheş. Noul modul al "naţionalei", 4-2-3-1, conferă mai multă siguranţă defensivă, statistica arătînd că în aceleaşi ultime 5 meciuri România a primit numai două goluri.

Cîteva cîştiguri mai ales în apărare
La finele acestor meciuri de pregătire, anturajul echipei naţionale a cîştigat cîteva nume noi şi importante. Chiricheş, Papp, Găman, Grozav, Chipciu, Alexe, Maxim reprezintă aportul de tinereţe al Ligii 1 la reconstrucţia selecţionatei noastre. Trecerea lui Papp la Chievo, interesul lui Udinese pentru Găman şi atenţia de care a început să se bucure în exterior Chiricheş sînt confirmări ale valorii jucătorilor. Semne încurajatoare.

Echipă reactivă fără reacţie
Se observă însă că majoritatea evidenţiaţilor provin din zona defensivă. La fel ca majoritatea echipelor noastre de club importante, şi "naţionala" pare a da randament ca echipă reactivă. Posesia din ultimele două jocuri, 33% cu Elveţia, spre 40% cu Austria, exprimă în cifre aversiunea noastră faţă de minge. Din acest motiv, jucătorii care ies în evidenţă sînt cei ce duc greul în apărare.

În plus, pe fază ofensivă, fotbaliştii noştri folosesc extrem de rar un procedeu spectaculos, care influenţează scouterii: driblingul. Lipsa de încredere în forţele proprii, teama de a nu greşi sau, pur şi simplu, incapacitatea majorităţii componenţilor de a trece, în duel unu la unu, de adversarul direct au făcut ca, în 180 de minute, românii să nu reuşească decît 12 driblinguri!! Odată ni se spunea Brazilia Estului.

1 dribling la un sfert de oră au făcut "tricolorii" în meciurile cu Elveţia şi Austria

Prea multe faze fixe
Adoptînd această filosofie, Piţurcă riscă să aibă probleme care acum nu au apărut atît de pregnant. Ne apărăm jos, tot mai jos, din ce în ce mai jos. Adversarul se apropie tot mai mult de poarta noastră, iar de multe ori soluţiile extreme sînt faulturile în preajma careului sau aruncarea disperată a mingilor în corner.

În două meciuri, cu Elveţia şi cu Austria, la poarta noastră au fost 17 cornere şi alte 15 lovituri libere laterale sau centrale. În situaţia în care nu avem o echipă cu talie, pericolul ce provine din astfel de momente statice e de luat în seamă.

5 din cele 7 ocazii la poarta noastră în ultimele două meciuri au provenit din faze fixe

Prea puţine contraatacuri
O echipă reactivă nu se evidenţiază numai prin siguranţă defensivă. Echipele lui Mourinho, dar în special Inter, Dortmundul lui Klopp, Chelsea lui Di Matteo au avut sau au puternice componente reactive. Numai că, în cazul lor, momentul recuperării balonului e urmat de o explozie ofensivă ce naşte ocazii, creează goluri şi, extrem de important, pune adversarul în gardă, obligîndu-l să nu-şi mai trimită atîţia oameni în atac.

La noi, momentul de după capturarea mingii pare, vorba lui Cîrţu, cel mai bun prilej de odihnă a jucătorilor. Urmarea? În două meciuri am dus la capăt numai 7 contraatacuri!

Un corner în două meciuri
Echipele mici, aşa cum trebuie să recunoaştem că a devenit România, creează mari rezultate din momentele statice ofensive. Cînd valoarea adversarului e superioară în cîmp, poţi face diferenţa la faze fixe. Urziceniul lui Dan Petrescu a făcut 8 puncte în Liga Campionilor, record pentru echipele româneşti, marcînd peste 60% din goluri din cornere sau lovituri libere laterale. Pentru asta însă, trebuie să aduci mingea în terenul advers.

Neavînd posesie şi iniţiind puţine contraatacuri, "naţionala" lui Piţurcă nu a putut ajunge în ultima treime şi, în consecinţă, nu a creat nici faze fixe. Singurul corner obţinut de noi în cele două meciuri a venit abia aseară în minutul 90, la Innsbruck!!!

17 cornere au strîns Elveţia şi Austria la poarta noastră: noi am avut unul singur