Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 mai 2008 00:00
CIFRE 2008
"Centralilor" de la CE 2008 li se cere să-i sancţioneze rapid şi drastic pe cei ce simulează ori le subminează autoritatea.
UEFA i-a pregătit intens pe arbitrii de la Euro. Întîi i-a testat. Au existat exigenţe fizice, ca să se ştie dacă aceştia sînt veritabili atleţi bine antrenaţi, capabili să ţină ritmul cu fotbalişti de elită, chiar şi în ultimele minute de joc. Dar şi mentale, pentru a se stabili dacă "oamenii în negru" posedă un nivel de motivare necesar meciurilor de mare presiune, un aspect devenit crucial. Răspunsul: "Toţi sînt în formă".
Partea secundă a reprezentat-o trasarea directivelor. Slogan: "Severitate maximă". Organismul continental le cere arbitrilor să fie intransigenţi. Cartonaşul roşu să fie arătat în orice caz de utilizare excesivă a forţei, cînd e pusă în pericol sănătatea adversarului, şi să se taxeze ţinerile de tricou fără ezitare, chiar şi prin lovituri indirecte în careu. Cel mai drastic vor fi pedepsite simulările. Trişorii vor fi avertizaţi necondiţionat cu "galben" sau, dacă faza o impune, chiar cu "roşu". În cazul în care arbitrii au fost păcăliţi, se va recurge la proba video, în urma căreia se pot da suspendări aspre. În plus, cei ce protestează vor încasa automat "galben". Iar la scandări rasiste va exista mînă liberă pentru oprirea jocului. Explicaţia: "UEFA pune accent sporit pe respect. Şi faţă de arbitri, şi faţă de jucători".
Pentru a facilita o comunicare rapidă şi eficientă, arbitrii vor folosi sisteme audio la ureche. Totodată, vor avea ceasuri speciale, necomercializate, adaptate la timpul unui meci, cu un afişaj special de 45 de minute. Stimulentul financiar, cu 60 la sută mai mare faţă de turneul final precedent, Portugalia 2004, e la fel de însemnat: "centralii" vor lua cîte 10.000 de euro pe meci.
10.000 de euro va lua un "central" la fiecare meci arbitrat
2 va fi numărul minim de partide conduse de un "central"
5.000 de euro va încasa un asistent pe fiecare meci
4.000 de euro va obţine pe joc cel de-al 4-lea arbitru
3.000 de euro pe meci vor primi "rezervele" asistenţilor
CIFRE 2004
8 penaltyuri s-au fluierat în cele 30 de meciuri din Portugalia: au fost transformate 7
146 de cartonaşe galbene s-au acordat la întrecerea din Portugalia, medie de 4,86 pe meci
6 cartonaşe roşii au fost date, numai o dată (portarul rus Ovcinikov) fiind eliminare direct
14 cartonaşe galbene şi două "roşii" a primit Rusia, cea mai sancţionată echipă în faza grupelor
2 e numărul "avertismentelor" încasate în grupe de Cehia, cea mai disciplinată "naţională"
8 "galbene", record pe meci, s-au dat de 3 ori: Spania - Rusia, Elveţia - Croaţia şi Bulgaria - Danemarca
0 cartonaşe galbene s-au arătat la partida Cehia - Letonia, singura fără "avertismente"
KONRAD PLAUTZ (Austria)
La 32 de ani debuta în campionatul austriac, iar la nivel internaţional oficiază din 1996. Cum nu are un fizic impunător, Plautz (43 de ani) face multe exerciţii fizice ca să fie în formă şi să contrabalanseze deficitul de mişcare cauzat de profesia sa, director şi actor de teatru. S-a aflat la centru la Supercupa Europei din 2007, Milan - FC Sevilla 3-1. Asistenţi: Egon Bereuter şi Markus Mayr.
FRANK DE BLEECKERE (Belgia)
"Internaţional" din 2001, a devenit unul dintre preferaţii UEFA şi FIFA. Arbitrează regulat în Ligă şi în preliminarii, a fost la CE 2004, iar la CM 2006 s-a aflat la centru în 4 partide. De profesie manager PR, De Bleeckere (41 de ani) are reputaţia că acordă uşor cartonaşe. Vorbeşte engleza, franceza, olandeza şi germana. Asistenţi: Peter Hermans şi Alez Verstraeten.
HOWARD WEBB (Anglia)
De meserie e sergent de poliţie. În arbitraj a început ca tuşier,
după 4 ani trecînd la centru. Autoritar, Webb (36 de ani) are o medie de peste
3 "galbene" pe meci, din 2002 nefiind meci în care să nu dea măcar un
avertisment. Pe 26 septembrie 2006 a condus Steaua - Lyon,
0-3 în grupele Ligii. Asistenţi: Darren Cann şi Mike Mullarkey.
HERBERT FANDEL (Germania)
Profesor de pian, Fandel (44 de ani) a studiat la Viena şi Salzburg. A "dirijat" două finale continentale: Cupa UEFA din 2006, FC Sevilla - Middlesbrough 4-0, şi Champions League 2007, Milan - Liverpool 2-1. În preliminarii, a oprit meciul Danemarca - Suedia după ce a fost agresat de un fan. Asistenţi: Carsten Kadach şi Volker Wezel.
KYROS VASSARAS (Grecia)
Vassaras (42 de ani) s-a aflat la centru în importantul meci din preliminarii, Rom`nia - Olanda 1-0, de la Constanţa. A arbitrat finala olimpică din 2004, Argentina - Paraguay 1-0. Vorbeşte engleza, germana, spaniola şi lucrează la o agenţie de voiaj din oraşul natal, Salonic. Îi plac călătoriile şi sporturile acvatice. Asistenţi: Dimitris Bozatzidis şi Dimitris Saraidaris.
ROBERTO ROSETTI (Italia)
Are 40 de ani şi lucrează ca manager la un spital din Torino. A participat la CM 2006 numai după ce Massimo De Santis, primul ales, s-a retras din cauza scandalului meciurilor trucate din Italia. Principala remarcă la turneul din Germania: a avut cea mai mare medie de "galbene" pe meci, 3,75. Hobyyurile sale sînt tenisul, filmele şi cărţile. Asistenţi: Alessandro Griselli şi Paolo Calcagno.
PIETER VINK (Olanda)
Este ofiţer de poliţie şi susţine că arbitrează numai din pasiune. Alt mare hobby al său e golful. Are 31 de ani, dar conduce partide de la 20. "Internaţional" a devenit în 2004. Prima partidă din Champions League a fost cea dintre Steaua şi BATE Borisov, 2-0 în turul 3 preliminar din ediţia 2007-2008. Asistenţi: Adriaan Inia şi Hans ten Hoove.
TOM HENNING OVREBO (Norvegia)
Oficiază în prima ligă norvegiană încă din septembrie 1992. Pe lista FIFA a intrat în '94, de cînd a condus o mulţime de partide internaţionale. Rar i s-a acordat însă şansa sa fie la jocuri cu miză foarte mare. De aceea, la 41 de ani, intrarea sa pe lista de Euro a venit surprinzător, fiind preferat neaşteptat danezului Claus Bo Larsen. Asistenţi: Geir Age Holen şi Erik Raestad
LUBOS MICHEL (Slovacia)
A devenit noul star al arbitrajului continental după retragerile lui Collina şi Merk. La nivel internaţional oficiază de la 25 de ani. De profesie manager, Michel (40 de ani) e parlamentar slovac. Vorbeşte engleza, germana, rusa şi poloneza. El a înfiinţat asociaţia "Talent" pentru sprijinirea jucătorilor tineri din Slovacia. Asistenţi: Roman Slysko şi Martin Balko.
MANUEL ENRIQUE MEJUTO GONZALEZ (Spania)
A pierdut Mondialul din 2006 deoarece asistenţii săi nu au trecut testele fizice. Cu un an mai devreme arbitrase memorabila finală a Ligii Campionilor, Liverpool - Milan 3-3 / 3-2 la penaltyuri. Funcţionar poştal, e unicul arbitru spaniol preselecţionat pe lista de 54 pentru CM 2010. Hobbyuri: să citească, să doarmă şi muzica. Asistenţi: Juan Carlos Yuste Jimenez şi Jesus Calvo Guadamuro.
PETER FROJDFELDT (SUEDIA)
La 44 de ani, este cel mai bătrîn "central" de la Euro 2008, prima şi ultima competiţie majoră la care participă. A pătruns pe lista FIFA abia la 38 de ani. În preliminarii a arbitrat 6 partide, iar cel mai important meci pe care l-a condus în Champions League a fost "sfertul" dintre Arsenal şi Juventus, din stagiunea 2005-2006. Asistenţi: Stefan Wittberg şi Henrik Andren.
MASSIMO BUSACCA (Elveţia)
Om de afaceri. Vorbeşte engleza, franceza, spaniola, italiana şi germana. Îi place să schieze şi să călătorească. "Internaţional" din 1999, a fost "rezervă" la finala Ligii din 2001, Real Madrid - Leverkusen 2-1. În mai 2007, Busacca (39 de ani) a oficiat la ultimul act din Cupa UEFA, FC Sevilla - Espanol 2-2 / 5-3 la penaltyuri. Asistenţi: Matthias Arnet şi Stephane Cuhat.
ARBITRI DE REZERVĂ
Ivan Bebek (Croaţia)
Stephane Lannoy (Franţa)
Viktor Kassai (Ungaria)
Kristinn Jakobsson (Islanda)
Gregorz Gilewski (Polonia)
Olegario Benquerenca (Portugalia)
Craig Thomson (Scoţia)
Damir Skomina (Slovenia)
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro