Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00
Preşedintele Andrea Della Valle a dezvăluit că atacantul român va fi mulţumit de oferta făcută de clubul viola.
O dată cu terminarea aventurii la Euro, Mutu se pregăteşte de vacanţă. Iar Fiorentina se pregăteşte să-i asculte pretenţiile. Viola nu vrea să-şi piardă “Fenomenul” şi e gata să trateze condiţiile prelungirii acordului cu atacantul român. Preşedintele Andrea Della Valle a anunţat o întîlnire cu Adrian, care a părăsit Elveţia separat de “naţională”, revenind miercuri la Florenţa.
“Mutu este un campion şi mereu am încercat să-l mulţumim pentru că reprezintă simbolul echipei. Relaţiile noastre sînt bune şi nu s-a produs nici o ruptură ori vreun conflict. Situaţia se va rezolva, nu există nici un caz Mutu”, declară şeful Violei, promiţîndu-i lui Adrian că-i va mări salariul actual de 1,5 milioane de euro pe an. “Nu vor fi probleme pentru o eventuală ajustare a contractului. Îi voi face o ofertă bună şi eu sînt optimist în privinţa rămînerii sale la Fiorentina”.
Prin intermediul impresarului Alessandro Moggi, Mutu ceruse 4 milioane de euro, apoi şi-a scăzut pretenţiile la 3 milioane , dublul plafonului salarial “viola”.
Directorul sportiv Pantaleo Corvino l-a refuzat în ajunul Euro, anunţînd că românul este transferabil pentru 25 de milioane, preţ la care nimeni n-a licitat.
Îl vrea Milan
Din Italia, în afara Romei, AC Milan ar mai fi atrasă de Mutu. “Rossonerii” au oferit 10 milioane de euro şi doi jucători la schimb. Ambii sînt fundaşi, Oddo şi Simici, care l-ar înlocui pe Ujfalusi. Românul e sedus cu un salariu anual de 4 milioane de euro. “Mutu e un al doilea vîrf şi nu reprezintă o prioritate”, a mărturisit însă “vicele” Galliani.
Pe lista Barcelonei
Din Spania, pe urmele lui sînt Real Madrid şi Barcelona. Aflat în căutarea unui atacant, după ce a renunţat la Eto’o, noul antrenor Pep Guardiola îl vrea pe Mutu, aşa cum susţine “Sport”. Barca n-a înaintat încă vreo ofertă, dar interesul e mai vechi. Pe “Camp Nou”, românul ar avea asigurat un salariu anual de cel puţin 3 milioane de euro.
1,5 milioane de euro e salariul pe care Mutu îl primeşte acum la Fiorentina, cu care are contract pînă la 30 iunie 2011.
25 milioane de euro este suma fixată de Fiorentina pentru transferul românului. De trei ori peste banii plătiţi în 2006 lui Juve.
13 şuturi spre poartă a trimis Mutu la Euro, la fel ca şi Cristiano Ronaldo. Doar Pavliucenko şi Krzynowek îl depăşesc pe român după faza grupelor.
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul